DIRECTORUL AIEA, RAFAEL GROSSI: "Există un risc în privinţa siguranţei, securităţii şi măsurilor de protecţie la centrala nucleară Zaporijie din Ucraina"

G.D.
Internaţional / 6 iunie 2022

"Există un risc în privinţa siguranţei, securităţii şi măsurilor de protecţie la centrala nucleară Zaporijie din Ucraina"

Există un "risc clar şi prezent în privinţa siguranţei, securităţii şi măsurilor de protecţie" din cadrul centralei nucleare Zaporijie din Ucraina, care este controlată de Rusia, a declarat, astăzi, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) Rafael Grossi, relatează CNN, potrivit News.ro.

Rafael Mariano Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat că "cel puţin cinci dintre cei şapte piloni indispensabili ai siguranţei şi securităţii nucleare au fost compromişi la faţa locului", în contextul în care există întreruperi cu privire la "aprovizionarea cu piese de schimb" la centrala Zaporijie.

În declaraţiile adresate Consiliului guvernatorilor al AIEA, Grossi a reiterat că "lucrează activ pentru a conveni, organiza şi conduce o misiune internaţională condusă de AIEA" la centrală, în vederea "desfăşurării lucrărilor esenţiale de siguranţă, securitate şi garanţii nucleare la instalaţie".

Centrala nucleară Zaporijie se află sub controlul Rusiei de la începutul lunii martie. Grossi a vizitat, la sfârşitul lunii aprilie, centrala nucleară de la Cernobîl, la nord de Kiev, care a fost ocupată pentru scurt timp de forţele ruse.

"Instalaţia nucleară ucraineană Zaporijie rămâne sub controlul forţelor ruse aflate la faţa locului. Mi-am exprimat în mod repetat îngrijorarea profundă cu privire la condiţiile de muncă extrem de stresante şi provocatoare în care conducerea şi personalul ucrainean operează fabrica", a spus Grossi.

El a subliniat că situaţia din cadrul centralei a stârnit "preocupări umanitare serioase şi urgente şi, în acelaşi timp, reprezintă un "risc clar şi prezent pentru siguranţa, securitatea şi garanţiile centralei nucleare".

Grossi a mai afirmat că autoritatea de reglementare ucraineană "a pierdut controlul asupra materialului nuclear al instalaţiei care face obiectul Acordului de garanţii dintre Ucraina şi AIEA".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2310
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1178
Gram de aur (XAU)Gram de aur596.5952

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb