Distribuitorul IT Scop Computers a fost preluat de compania poloneză ABC Data

F. A.
Companii #IT / 2 decembrie 2010

Grupul polonez ABC Data, unul din cei mai activi jucători din regiune pe distribuţie IT, a preluat 51% din compania românească Scop Computers, urmând ca în următorii ani să achiziţioneze întreg pachetul de acţiuni, a anunţat compania românească. Presa poloneză scrie că tranzacţia s-a făcut pentru 5 milioane de euro.

Conform contractului, ABC Data, companie poloneză, listată la Bursa de Valori din Varşovia, a achiziţionat 51% din acţiunile Scop Computers şi în termen de trei ani va deveni singurul proprietar al companiei (100%).

"Majoritatea acţiunilor la compania noastră este preluată de o companie stabilă, puternică, una dintre cele mai mari companii din zona noastră europeană. De acum înainte devenim parte a grupului ABC Data, având acelaşi obiectiv strategic de a menţine şi consolida poziţia de lider în distribuţia IT în Europa Centrală şi de Est. Sunt convins că investiţia companiei ABC Data în Scop Computers şi activitatea comună viitoare vor întări în mod eficient poziţia noastră pe piaţa românească", spune, într-un comunicat de presă, Alexandru Vişan, fondator şi director General al Scop Computers.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb