Constructorul auto american Ford, care intenţionează să investească 675 milioane de euro în România, începând cu 2009, a cerut statului român garanţii pentru împrumuturi la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în valoare de 400 milioane de euro, a declarat Nadia Crişan, reprezentant Ford în România.
Totodată, conform unor informaţii apărute săptămâna trecută şi confirmate pentru Business Standard de surse din piaţa auto locală, şi Renault, care are în stadiu incipient dezvoltarea unui centru de proiectare în valoare de 100 mil. euro la Titu, a recurs la o mişcare identică, solicitând garanţii pentru un împrumut de 100 milioane euro, se arată în ediţia de azi a cotidianului.
"Confirmăm faptul că am cerut Guvernului României o scrisoare de garanţie pentru obţinerea unui împrumut în valoare de 400 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiţii. Dacă împrumutul va fi aprobat, Ford intenţionează să investească aceşti bani în proiectul de la Craiova", a declarat pentru Business Standard Nadia Crişan.
Până în prezent, oficialii Ford au afirmat că planurile companiei în România rămân aceleaşi, indiferent de situaţia economică internaţională.
"Aşa cum a spus John Fleming, preşedinte şi CEO Ford Europa, în data de 11 decembrie 2008, planurile Ford pentru fabrica din Craiova rămân neschimbate. Fleming a confirmat faptul că, anul viitor, Ford va începe producţia la Craiova cu modelul Transit Connect. De asemenea, vom continua să pregătim uzina pentru modele noi, pe care intenţionăm să le fabricăm în Craiova, în anii următori", a precizat Nadia Crişan.











































