Dolarul scade în aşteptarea reuniunii G7

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 februarie 2004

Moneda americană s-a depreciat, ieri, în raport cu euro, în baza speculaţiilor potrivit cărora secretarul Trezoreriei SUA, John Snow, va rezista apelurilor pe care le vor face finanţiştii europeni, în cadrul reuniunii Grupului celor Şapte (G7), în sensul contracarării aprecierii puternice a monedei unice. Dolarul a scăzut pînă la 1,2579 unităţi/euro în prima parte a zilei, pe piaţa din Londra, comparativ cu cotaţia de 1,2535 unităţi/euro, cu care a încheiat ziua anterioară, pe piaţa americană.

Miniştrii de finanţe şi bancherii din G7 se reunesc în aceste zile, în Florida (la Boca Raton), numai că specialiştii nu aşteaptă de la această manifestare vreo decizie în privinţa intervenţiei pentru stoparea aprecierii euro. Grupul celor Şapte este format din SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Canada.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb