Dominic Fritz: Decizia CCR deschide drumul spre reforme

I.S.
Politică / 18 februarie, 15:58

Dominic Fritz: Decizia CCR deschide drumul spre reforme

Preşedintele USR, Dominic Fritz, declară miercuri că decizia CCR privind pensiile magistraţilor deschide drumul spre reforme, care să reducă din privilegii şi influenţa intereselor speciale, potrivit news.ro.

„Azi, CCR a stabilit şi formal ceea ce era clar pentru o ţară întreagă: că reforma pensiilor speciale şi a vârstei de pensionare a magistraţilor e constituţională şi legitimă. Azi nu e o victorie, ci un gest de normalitate. E şi o afirmare a democraţiei: greşelile politice din trecut pot fi reparate tot prin votul politic”, scrie preşedintele USR pe facebook.

Dominic Fritz arată că „nu există spaţii în societate unde regulile jocului să nu poată fi schimbate prin claritate morală şi asumare”.

„Mă bucur că USR a fost, de mulţi ani, împreună cu mulţi din societatea civilă, de partea corectă a istoriei. Vor fi şi cei care nu o să accepte decizia de azi cu aplauze. Zbateri vor mai exista. Dar decizia de azi deschide drumul spre reforme care să reducă din privilegii şi influenţa intereselor speciale. Pentru că doar aşa România se poate vindeca”, mai spune liderul USR.

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, joi, după două luni şi cinci amânări, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, ceea ce înseamnă că pensiile acestora pot fi reduse, iar vârsta de pensionare va creşte, adaugă sursa.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. asteptam si la restul

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb