Donald Trump avertizează Iranul cu măsuri dure dacă nu acceptă acordul nuclear

U.B.
Internaţional / 13 februarie, 07:20

Donald Trump avertizează Iranul cu măsuri dure dacă nu acceptă acordul nuclear

Preşedintele american Donald Trump ameninţă joi Iranul că, dacă nu acceptă un acord cu privire la programul său nuclear, vor exista consecinţe „foarte traumatizante”, în timp ce premierul israelian Benjamin Netanyahu îşi exprima un „anumit scepticism” faţă de şansele încheierii unui acord, relatează AFP.

„Trebuie să se încheie un acord, altfel va fi foarte traumatizant, foarte traumatizant”, a declarat preşedintele american presei, la Casa Albă, potrivit sursei citate. Trump a declarat că speră ca negocierile cu Iranul să se încheie cu succes peste o lună, subliniază agenţia de presă.

Conform AFP, preşedintele american a mai declarat: „Le voi vorbi atât de mult timp cât doresc ei” şi a ameninţat că, în lupsa unui acord, va trece la „faza doi”, care va fi „foarte dură” pentru iranieni.

Trump dat din nou exemplul bombardării de către Statele Unite a unor instalaţii nucleare în timpul Războiului de 12 zile lansat de Israel în iunie 2025, menţionează agenţia de presă.

Washingtonul şi Teheranul au anunţat că vor să continue negocierile, după o primă rundă în Oman, la 6 februarie, aminteşte sursa citată.

„I-am transmis (lui Donald Trump) un anumit scepticism în priviţa calităţii oricărui acord cu Iranul”, a declaart, la rândul său, premierul israelian Benjamin Netanyahu, la o zi după ce a fost primit la Casa Albă de republican, evidenţiază AFP.

„Am spus că dacă un acord trebuie să fie obţinut neapărat, el trebuie să includă elemente care sunt foarte importante (...) pentru Israel”, a subliniat el, relatează sursa amintită, şi a adăugat: „Nu este vorba doar despre problema nucleară, (ci) şi despre rachetele balistice şi (grupări armate) mandatare ale Iranului”.

Conform agenţiei de presă, problema rachetelor este o linie roşie a Israelului, care se află la 2.000 de kilometri de Iran.

Benjamin Netanyahu a confirmat preferinţa lui Donald Trump faţă de calea diplomatică, în pofida faptului că americanul a desfăşurat mijloace militare considerabile în apropierea Iranului, subliniază sursa citată.

Preşedintele republican crede că creează astfel ”condiţiile” care ar putea conduce la un ”acord bun” cu Teheranul, a constatat Benjamin Netanyahu, arată sursa citată.

După izbucnirea unei contestări reprimare în sânge de către autorităţile iraniene, specifică AFP, la începutul lui ianuarie, Donald Trump şi-a multiplicat ameninţările la adresa Teheranului.

El a insistat miercuri, în întâlnirea cu Netanyahu, asupra voinţei sale de a continua negocierile cu Iranul, în pofida faptului că poziţiile lor sunt foarte îndepărtate, evidenţiază sursa precizată.

Agenţia adaugă că această divergenţă de opinie cu privire la Iran nu l-a împiedicat pe preşedintele american să-şi declare din nou, joi, susţinerea faţă de Benjamin Netanyahu, în pofida faptului că este inculpat cu privire la corupţie în Israel.

Donald Trump a subliniat că preşedintelui israelian Isaac Herzog ”trebuie să-i fie ruşine” că nu-l graţiază pe premier, aşa cum acesta a cerut, conform AFP.

Statele Unite insistă să includă problema rachetelor şi grupărilor susţinute de Iran în negocieri, arată sursa citată, însă Teheranul vrea să vorbească numai despre programul nuclear şi insistă să păstreze capacităţi de îmbogăţirea uraniului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0934
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5824
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8488
Gram de aur (XAU)Gram de aur697.4647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb