Abonament gratuit
EDUCAŢIA 2020

Donald Trump se confruntă cu două termene legate de investigaţia pentru demiterea sa

A.I.
Internaţional /

Donald Trump (Sursă fotă: Twitter)

Donald Trump (Sursă fotă: Twitter)

Preşedintele american, Donald Trump se confruntă, în această săptămână cu, două termene în Congres legate de investigaţia pentru demiterea sa, democraţii pregătindu-se să îşi transfere atenţia de la stabilirea faptelor la analizarea posibilelor acuzaţii de ilegalităţi legate de Ucraina, transmite Reuters.

Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor, condusă de democraţi, însărcinată cu stabilirea acuzaţiilor cunoscute sub numele de articole pentru punerea sub acuzare, i-a dat termen lui Trump până duminică, ora 6 p.m. (23.00 GMT), să spună dacă el sau avocatul său vor participa, miercuri, la o audiere referitoare la procedura de demitere, informează News.ro.

Această primă procedură judiciară, dintr-o serie care va urma, va audia declaraţiile referitoare la procesul de demitere, conform Constituţiei, ale unei comisii de experţi legali.

Audierile în comisia care are responsabilitatea să stabilească acuzaţiile oficiale împotriva lui Trump, sunt un pas major către posibilele acuzaţii.

Preşedinta democrată a Camerei, Nancy Pelosi, care va lua decizia finală, nu a spus încă dacă preşedintele republican trebuie pus sub acuzare pentru demitere. Dar, într-o scrisoare adresată susţinătorilor săi, săptămâna trecută, ea a cerut ca acesta să fie făcut răspunzător pentru faptele sale.

Trump a negat orice ilegalitate, numind investigaţia pentru demitere drept "o vânătoare de vrăjitoare".

Casa Albă nu a anunţat încă dacă va participa la lucrările comisiei.

Preşedintele Comisiei Juridice, Jerrold Nadler, a stabilit totodată termenul limită de vineri, ora 5 p.m. (22:00 GMT), ca Trump să spună dacă se va apăra în alte proceduri, aşteptate săptămâna următoare, pentru analizarea dovezilor împotriva sa.

Trei comisii investigatoare, conduse de Comisia pentru Informaţii din Cameră, vor publica în această săptămână un raport oficial, atunci când parlamentarii se vor întoarce marţi din vacanţa pentru Ziua Recunoştinţei. Raportul va prezenta dovezi obţinute de Comisiile pentru Informaţii, Afaceri Externe şi de Supraveghere.

Investigatorii din Congres au cercetat dacă Trump a abuzat de funcţia sa pentru a presa Ucraina să lanseze o investigaţie împotriva fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, care candidează pentru alegerile prezidenţiale in 2020, şi o investigaţie privind o teorie a conspiraţiei potrivit căreia Ucraina, nu Rusia, a intervenit în alegerile prezidenţiale care au avut loc în 2016 în Statele Unite.

Reprezentantul Doug Collins, liderul republican din Comisia Juridică, a afirmat într-un interviu acordat Fox News Sunday că preşedintele Casei Albe se va apăra în viitoarele proceduri de demitere şi a sugerat chemarea ca martor a preşedintelui democrat al Comisiei pentru Informaţii, Adam Schiff.

Într-un interviu separat la emisiunea This Week de la televiziunea ABC, un alt republican din Comisia Juridică, Tom McClintock, a sugerat posibilitatea ca şeful de personal al lui Trump, Mick Mulvaney, şi avocatul personal al preşedintelui, Rudy Giuliani, să depună mărturie.

Reprezentantul Hakeem Jeffries, membru în conducerea Camerei Reprezentanţilor şi al Comisiei Juridice, a declarat la Fox News: "Cu toţii am dori să îl audiem pe John Bolton. Cu toţii am dori să îl audiem pe Mick Mulvaney".

În septembrie, Trump l-a demis pe Bolton din funcţia de consilier pentru securitate naţională, din cauza dezacordurilor legate de politici.

Preşedintele şi aliaţii săi republicani din Congres au afirmat că investigaţia a fost incorectă şi grăbită pentru că nu a permis Casei Albe să aibă un avocat prezent sau să citeze martori în timpul săptămânilor de declaraţii cu uşile închise şi publice din Comisia Juridică.

Cu toate acestea, parlamentarii republicani au putut să adreseze întrebări martorilor în timpul audierilor cu uşile închise şi au convocat trei martori în timpul audierilor publice care s-au încheiat săptămâna trecută.

Comisia Juridică a Camerei ar putea vota dacă să recomande articole pentru inculparea lui Trump în următoarele două săptămâni, creând condiţiile pentru un vot în acest sens în plenul Camerei înainte de Crăciun, potrivit unor consilieri democraţi.

În cazul în care Camera Reprezentanţilor îl va inculpa pe Trump, Senatul controlat de republicani va decide dacă acesta trebuie înlăturat din funcţie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

EDUCAŢIA

De la tablă la tabletă
DTLAWYERS

Curs valutar BNR

05 Aug. 2020
Euro (EUR)Euro4.8336
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0757
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3448
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.2285

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
myTEX.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie