Preşedintele american, Donald Trump, a declarat că republicanii lucrează la o lege care va impune sancţiuni oricărei ţări care face afaceri cu Rusia şi a spus că Iranul ar putea fi adăugat pe această listă, relatează presa internaţională.
Trump a declarat duminică: „După cum ştiţi, eu am sugerat acest lucru, astfel încât orice ţară care face afaceri cu Rusia va fi sancţionată foarte sever”.
Acesta a mai susţinut şi că propunerea legislativă a Senatului de a sancţiona ţările care fac afaceri cu Rusia ar fi „în regulă pentru mine”, ceea ce a fost perceput ca fiind cel mai puternic indiciu de până acum că va susţine eforturile de a strangula finanţarea Moscovei.
Proiectul de lege, susţinut în Senat de Lindsey Graham şi anunţat ca fiind pregătit pentru vot de liderul majorităţii, John Thune, ar conferi Casei Albe posibilitatea de a institui tarife de până la 500% asupra importurilor provenite din state care achiziţionează energie rusească şi nu sprijină activ Ucraina. Printre ţările vizate implicit se numără China şi India, mari consumatoare de produse energetice ruseşti.
„S-ar putea să adauge şi Iranul pe listă”, a menţionat Trump duminică seară.
Presiunea pentru adoptarea legii vine atât din partea democraţilor, cât şi a unui grup de republicani care solicită un răspuns mai dur la războiul dus de Rusia în Ucraina. Până în prezent, Trump a evitat să susţină direct proiectul, preferând să încerce o relansare a negocierilor dintre Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski. Eforturile diplomatice nu au produs însă rezultate.
Putin nu dă semne că ar renunţa la campania sa militară după aproape patru ani de război în Ucraina, iar Trump nu a reuşit să-l convingă pe liderul de la Kremlin nici măcar după ce l-a găzduit pe liderul rus la un summit în Alaska, potrivit surselor.
În timp ce Ucraina loveşte din ce în ce mai mult ţinte petroliere ruseşti, Rusia şi-a intensificat atacurile aeriene asupra Ucrainei şi face presiuni pentru a captura nodul feroviar Pokrovsk.














































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 09:59)
Trump vrea pace,
sustine conflictul numai contra cost,
asa ca deznodamantul e clar,
propaganda pro-razboinica,
face mult rau economiei Europene.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.11.2025, 11:07)
Pro razboi e doar putler. sa semneze pacea si va fi pace. din partea noastra a EU.