DOSARUL DE INCOMPATIBILITATE AL LUI IOHANNIS: ICCJ a amânat decizia până la 25 noiembrie

V.B.
Politică / 18 noiembrie 2014

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis astăzi amânarea, până pe 25 noiembrie, a pronunţării unei sentinţe în dosarul de incompatibilitate al preşedintelui ales Klaus Iohannis, transmit surse din presă.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) ceruse instanţei supreme, în 22 octombrie, să ia în discuţie mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, dar această solicitare a fost respinsă în 27 octombrie.

Pe 24 aprilie 2013, ANI anunţa că a constatat că Iohannis (primarul Sibiului) se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010, şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă.

Mai mult: Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate, din nou, în 9 decembrie, articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, printre care Klaus Iohannis.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb