Două drone "iraniene", doborâte în Irak de coaliţia internaţională condusă de Washington

I.S.
Internaţional / 15 iunie

Două drone "iraniene", doborâte în Irak de coaliţia internaţională condusă de Washington

Două drone "iraniene" lansate spre Israel au fost doborâte în Irak de coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Washington şi staţionată la baza Ain al-Assad din deşertul de Vest, au declarat duminică pentru AFP doi responsabili militari irakieni.

Un oficial militar irakian a justificat acest angajament afirmând că aceste drone ar fi putut vizate de coaliţia internaţională deoarece se aflau în perimetrul său şi trupele sale vizau orice ameninţare potenţială.

Operaţiunea a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat al doilea oficial militar, vorbind sub rezerva anonimatului din cauza caracterului sensibil al cazului.

"Coaliţia internaţională din Ain al-Assad a doborât două drone iraniene care se îndreptau spre Israel", potrivit acestui oficial.

Vineri, o "dronă explozivă" fusese deja doborâtă de forţele coaliţiei internaţionale de la Ain al-Assad, potrivit unui responsabil irakian din domeniul securităţii.

Armata israeliană a lansat vineri o operaţiune militară de o amploare fără precedent împotriva Iranului, care a ripostat lansând salve de rachete balistice şi zeci de drone către Israel.

În ultimele zile, mai multe rachete şi drone au căzut şi pe teritoriul irakian, majoritatea în zone deşertice şi fără a provoca victime.

Coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Washington sprijină forţele de securitate locale din Irak împotriva grupării Stat Islamic (SI).

Statele Unite au aproximativ 2.500 de soldaţi în Irak în cadrul coaliţiei, dar Bagdadul şi Washingtonul au convenit asupra unui calendar pentru retragerea treptată a soldaţilor din această alianţă.

Până în septembrie, aceste trupe trebuie să părăsească bazele din Irakul federal - inclusiv Ain al-Assad - şi până la sfârşitul anului 2026 vor părăsi Kurdistanul autonom din nordul Irakului.

Odată cu conflictul dintre Iran şi Israel, mai multe grupuri armate irakiene pro-iraniene au cerut plecarea trupelor americane.

Duminică, influentele Brigăzi Hezbollah au revenit în luptă.

"Republica Islamică nu are nevoie de niciun sprijin militar din partea nimănui pentru a respinge entitatea sionistă criminală - are oamenii şi capacităţile necesare pentru a-l învinge pe (premierul israelian Benjamin) Netanyahu", se arată într-un comunicat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0320
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3665
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3715
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9148
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.7983

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb