DRAGNEA DESPRE COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR: "Nu au fost înregistrate toate voturile"

P.E.
Politică / 24 octombrie 2018

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Liviu Dragnea, a precizat astăzi că votul la proiectul de lege privind combaterea spălării banilor a fost reluat deoarece sistemul informatic a avut probleme şi nu au fost înregistrate toate voturile, subliniind că a cerut secretarului general să facă o revizie completă a sistemului.

"Au fost câţiva deputaţi care şi-au exercitat votul şi nu au fost preluate de sistemul informatic - şi de la PSD, şi de la minorităţi, şi de la ALDE. A fost o solicitare a liderului de grup de la PSD, care a fost supusă votului plenului, plenul a hotărât să reia votul, a votat şi s-a văzut rezultatul votului, care era firesc. Nu poţi să iei dreptul unui deputat să voteze. Eu am cerut secretarului general să facă o revizie completă, o revizie serioasă, pentru că după vot, mai mulţi colegi le-au spus celor din stafful tehnic că este o consolă întreagă în care tot timpul sunt probleme la vot. Îmi pare rău că s-a ajuns în situaţia asta", a declarat Liviu Dragnea la Parlament, potrivit Agerpres.

El a spus că nu suspectează nimic şi nu ştie de ce au fost probleme doar la votul asupra proiectului de lege privind combaterea spălării banilor.

Întrebat de ce apar probleme la vot doar pe legi importante, cum a fost şi legea defăimării, când a fost invocată "o mână criminală", Liviu Dragnea a răspuns: "Îmi aduc aminte. S-ar putea să fie tot o mână criminală sau aceeaşi, nu ştiu".

Dragnea a mai precizat că reprezentanţii PSD care nu au votat în favoarea proiectului nu vor fi sancţionaţi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu vă frustaţi : întrebaţi ,, GUCIFER "

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb