Dragnea despre dosarul DNA: "Discutăm de nevinovăţie sută la sută"

Politică / 13 octombrie 2013

Dragnea despre dosarul DNA: "Discutăm de nevinovăţie sută la sută"

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, ieri, la Iaşi, că nu are emoţii în ceea ce priveşte dosarul instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), întrucât este nevinovat, informează Agerpres. Domnia sa a precizat că, în campaniile de anul viitor, PSD va "lucra mai bine ca până acum".

Liviu Dragnea a declarat: "Mă ţin tare în continuare (...) pentru faptul că nu am cum să cedez când discutăm de nevinovăţie sută la sută. Se pune sub semnul întrebării dreptul cetăţenilor de a vota. Vă asigur că şi în cele două campanii electorale de anul viitor vom lucra mai bine ca până acum"-

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, alături de alte 74 de persoane, de către procurorii DNA, în dosarul privind fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Potrivit unui comunicat al DNA, politicianul este acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în calitate de secretar general al unui partid, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, folosindu-şi influenţa şi autoritatea în partid, pentru ca să obţină foloase nepatrimoniale de natură electorală, constând în îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb