Dragnea: "Dosarul Referendumul este cadoul lui Băsescu"

F.A.
Politică / 6 decembrie 2013

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, astăzi, că dosarul Referendumul, în care este acuzat de fraudarea votului din iulie 2012, este un cadou de la Traian Băsescu.

Liviu Dragnea s-a prezentat astăzi la Curtea Militară de Apel pentru a asista la procesul în care a fost pus sub acuzare.

"Ăsta e cadoul lui Băsescu şi eu îl apreciez. Avem termen astăzi. Prima dată când vin aici. O să port şi crucea asta. Dincolo de Liviu Dragnea, cred că este un proces despre democraţie. O să ştim după acest proces dacă în România o să mai avem dreptul să facem campanie electorală, o să ştim dacă mai avem dreptul să spunem oamenilor să iasă la vot sau, dimpotrivă, o să le spunem să stea acasă, pentru ca nu cumva prezenţa la vot să fie considerată folos necuvenit pentru partide", a declarat Dragnea la intrarea în sediul instanţei.

Întrebat de jurnalişti dacă a folosit un sistem informatic pentru fraudarea votului, aşa cum se arată în rechizitoriul procurorilor, Dragnea a precizat: "Acest sistem nu putea fi folosit pentru fraudare şi, pe de altă parte, nu l-am folosit eu".

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb