DRAGNEA: "Poliţia, prestaţiile sociale, porturile, plajele şi cinematografele nu sunt descentralizate"

F.A.
Politică / 14 noiembrie 2013

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, astăzi, că în procesul de descentralizare nu vor fi incluse poliţia, porturile, plajele, prestaţiile sociale şi cinematografele.

Guvernul a aprobat, joi, proiectul legii descentralizării, documentul urmând să fie transmis imediat Parlamentului, pentru ca Executivul să îşi angajeze răspunderea pentru acest proiect săptămâna viitoare, 19 noiembrie.

Liviu Dragnea, coordonatorul proiectului de lege, a precizat că domeniile care vor fi descentralizate, ca şi competenţe, atribuţii şi instituţii, sunt sănătatea, agricultura, mediul, cultura, tineretul şi sportul, autorizarea şi clasificarea în turism, cluburile şi bazele sportive, taberele şcolare, precum şi competenţele teritoriale legate de pescuit, conform surselor de presă.

Domnia sa a arătat că în procesul de descentralizare nu vor fi incluse porturile, pentru care în perioada următoare va exista o "abordare separată", şi nici plajele.

În privinţa plajelor, va fi transferat doar dreptul de administrare al acestora, urmând să rămână în proprietaea publică a statului. De la transferul dreptului de administrare vor fi exceptate însă plajele unde sunt în derulare proiecte cu finanţare europeană.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb