Vremea severă a produs pagube în 60 de localităţi din 14 judeţe şi în Bucureşti, unde vântul a doborât copaci şi a smuls elemente de construcţie, iar mai multe gospodării au fost inundate în urma ploii torenţiale, informează Agerpres.
'Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în perioada 17 iulie, ora 07:00, - 18 iulie, ora 07:00, au fost înregistrate efecte semnificative în judeţele Argeş, Bacău, Braşov, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Prahova, Teleorman, Vrancea şi în municipiul Bucureşti', informează un comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).
Echipajele de intervenţie au acţionat pentru evacuarea apei din trei case, 49 curţi, 11 beciuri/subsoluri şi de pe o stradă; îndepărtarea elementelor de construcţie desprinse de la acoperişurile a 83 de imobile, dintre care două instituţii publice; degajarea a 555 de copaci şi 24 de stâlpi de electricitate căzuţi pe carosabil.
În urma ruperii copacilor, crengilor şi elementelor de construcţie desprinse de vânt, au fost avariate 186 de autovehicule.
Circulaţia rutieră a fost temporar afectată pe autostrada A1 (km 23, în judeţul Giurgiu), din cauza unui indicator rutier şi a crengilor prăbuşite pe carosabil.
Traficul aerian a fost, de asemenea, influenţat de condiţiile meteo nefavorabile - aproximativ 15 aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă' au fost dirijate să mai rămână în aer, aterizând ulterior cu întârziere.
Opinia Cititorului