Dumitru Chisăliţă (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă

Există decizii luate la Washington ale căror costuri ajung, în câteva săptămâni, pe bonul unui şofer din România, se arată într-o analiză semnată de Dumitru Chisăliţă, preşedinte AEI . O eventuală interdicţie a exporturilor americane de motorină ar fi una dintre ele. Măsura este, deocamdată, o propunere, nu o decizie adoptată. Dar ar fi o greşeală să aşteptăm anunţul oficial înainte să înţelegem dimensiunea riscului.

SUA exportă către întreaga lume aproximativ 1,4-1,6 milioane de barili pe zi de distilate petroliere, categorie formată în principal din motorină. Potrivit Agenţia Internaţională a Energiei (AIE), exporturile au fost de 1,56 milioane barili pe zi în trimestrul II 2026. În iunie, cea mai recentă lună pentru care erau disponibile date AIE, au fost de 1,432 milioane barili pe zi. Vorbim despre un furnizor pe care piaţa mondială nu îl poate şterge din calcule printr-o simplă declaraţie politică.

Cererea mondială de diesel este de ordinul a 30 de milioane de barili pe zi. Exporturile americane reprezintă astfel aproximativ 5% din cererea mondială. Pare puţin doar dacă ignorăm cum funcţionează o piaţă tensionată: preţul este decis de ultimii barili disponibili, de cei pentru care importatorii trebuie să concureze. AIE arată că motorina este deja punctul vulnerabil al pieţei petroliere, în condiţiile pierderilor de ofertă din Orientul Mijlociu şi Rusia şi ale presiunii asupra rafinăriilor.

Europa este expusă direct. Livrările americane către continent au coborât de la circa 540.000 barili pe zi la începutul lui august la circa 350.000 barili pe zi spre sfârşitul lunii. Importurile europene totale de motorină fuseseră de aproximativ 1,56 milioane barili pe zi în iulie. Dacă raportăm cele 350.000 de barili la această bază, obţinem aproximativ 22%. Este o comparaţie orientativă între perioade diferite, nu o cotă oficială a SUA în importurile Europei din septembrie. Dacă rotunjim importurile la 1,5 milioane barili pe zi, rezultatul aritmetic este circa 23%.

Necesarul Uniunii Europene este de ordinul a 4,3 milioane barili pe zi, calculat din consumul anual de gas/diesel oil raportat de Eurostat pentru 2024. Cele 350.000 de barili pe zi reprezintă, raportate la acest consum, aproximativ 8%. Şi aici precizia contează: livrările sunt raportate pentru Europa, în timp ce baza de consum priveşte UE-27, iar datele provin din perioade diferite. Cifra de 8% arată ordinul de mărime al expunerii, nu dependenţa exactă a UE în septembrie 2026.

O interdicţie americană nu ar însemna că fiecare litru care pleacă acum din SUA spre Europa dispare definitiv din consum. Comercianţii ar căuta alte surse, iar rafinăriile ar încerca să răspundă. Întrebarea este la ce preţ. Când mai mulţi cumpărători licitează pentru aceleaşi cargouri, factura creşte înainte să apară o penurie la pompă.

Într-un scenariu de interdicţie completă menţinută câteva luni, estimam o scumpire suplimentară a motorinei la pompă de aproximativ 0,10-0,25 euro/litru în Europa, faţă de situaţia în care SUA continuă să exporte, independent de evoluţiile crescătoare ale ţiţeiului/motorinei din ale cauze (Blocarea Stramtorii Hormus, Blocarea Bab el-Mandeb, Reducerea capacităţii de rafinare a Rusiei). Conform analizelor AEI, pentru România, scenariul central presupune o creştere a cotaţiei angro cu 15-35 dolari/baril, un curs rotunjit de 4,5 lei/dolar şi transmiterea costului în preţul cu TVA. Calculul dă aproximativ 0,51-1,20 lei/litru. Sunt ipoteze şi rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială şi nici o scumpire deja produsă.

La 26 septembrie 2026, motorina standard se situa în jurul a 10,95-11,05 lei/litru, în funcţie de sursa de monitorizare şi de staţie. Din acest punct, 11,50 lei/litru înseamnă încă aproximativ 55 de bani. Dacă ar fi anunţată acum o interdicţie totală şi cotaţiile europene ar reacţiona, acest prag ar putea fi atins în circa una până la două săptămâni. Pragul de 12,20 lei/litru cere o creştere de aproximativ 1,25 lei şi ar putea fi atins în trei până la şase săptămâni, dar numai dacă restricţia persistă, oferta alternativă rămâne insuficientă şi majorarea angro ajunge la pompă. Al doilea prag nu este inevitabil.

Interdicţia poate scumpi şi ţiţeiul. Dar ea ar lovi direct piaţa motorinei. Brent ar putea urca din cauza altor crize, dar rafinăriile americane ar putea, dimpotrivă, să cumpere mai puţin ţiţei dacă reduc producţia destinată exportului. Tocmai de aceea preţul motorinei poate creşte puternic chiar fără o creştere comparabilă a ţiţeiului.

România nu poate controla decizia Statelor Unite. Poate însă refuza să fie luată prin surprindere. Guvernul ar trebuie să afle ce volume şi ce rute de aprovizionare sunt disponibile, în ce condiţii pot fi folosite stocurile şi cum vor fi protejate transportul de marfă, agricultura şi serviciile esenţiale dacă preţul continuă să urce. Aşteptarea pasivă nu este o politică energetică.

Riscul nu este că mâine dispare motorina din benzinării. Riscul este ca Europa să găsească motorină doar plătind tot mai mult pentru ea, iar economia României să se confrunte cu a treisprezecea criză din Policriza în care este, să primească încă un şoc de cost. Dacă interdicţia rămâne doar o propunere, nu există un termen justificat pentru pragurile de 11,50 sau 12,20 lei din cauza ei. Dacă devine realitate, timpul de reacţie se va măsura în săptămâni, nu în ani.