DUPĂ PUCIUL EŞUAT Treizeci şi cinci de diplomaţi turci şi membri ai familiilor acestora au cerut azil, în Germania

Ziarul BURSA #Internaţional / 25 octombrie 2016

Treizeci şi cinci de diplomaţi turci şi membri ai familiilor acestora au cerut azil, în Germania

Treizeci şi cinci de diplomaţi turci cu tot cu membri ai familiilor acestora au cerut azil politic în Germania de la tentativa de lovitură de stat din Turcia, pe 15 iulie, şi până în prezent, au anunţat luni autorităţile germane, relatează The Associated Press, potrivit News.ro.

Guvernul turc a lansat o vastă reprimare vizând persoane pe care le suspectează de faptul că-l susţin pe fostul predicator Fethullah Gulen, care s-a autoexilat în Statele Unite în 1999 şi care este acuzat de Ankara că a instigat la organizarea puciului eşuat.

Însă un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne, Johannes Dimroth, a refuzat luni să precizeze câţi dintre cei 35 de azilanţi sunt diplomaţi şi câţi sunt membri ai familiilor lor. El a evocat reglementări cu privire la protejarea vieţii private.

Dimroth a adăugat că, având în vedere faptul că statutul diplomatic nu este, în mod normal, menţionat în cererea de azil, numărul solicitanţilor chiar ar putea să fie mai mare.

În Germania trăieşte o importantă minoritate turcă - de aproximativ trei milioane de oameni -, după decenii de migrare a unor muncitori şi în urma primirii unor turci care denunţă faptul că sunt persecutaţi acasă.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb