Duşa, în vizită oficială în Germania, pentru amplificarea colaborării militare

E.D.
Politică / 23 septembrie 2014

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, efectuează astăzi şi mâine o vizită oficială în Germania, la invitaţia omologului său, Ursula von der Leyen, ocazie cu care cei doi vor semna Protocolul de amendare între MApN şi Ministerul Federal al Apărării din Germania privind colaborarea în domeniul militar.

Potrivit unui comunicat remis astăzi redacţiei, pe agenda oficială de discuţii se regăsesc subiecte precum deciziile Summit-ului NATO din Ţara Galilor, analiza situaţiei de securitate de pe flancul estic al NATO, angajamentul aliat din Afganistan şi dezvoltarea proiectelor comune la nivelul capabilităţilor.

În marja vizitei oficiale, ministrul român va vizita Comandamentul Operaţional de Conducere a Misiunilor din localitatea Potsdam, unde se va întâlni cu şeful de stat major, general de brigadă Peter Georg Stutz.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb