Duşa s-a întâlnit cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti

F.A.
Politică / 18 februarie 2013

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a avut, astăzi, la sediul M.Ap.N., o întâlnire cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Martin Harris, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au abordat subiecte referitoare la relaţiile militare bilaterale şi la modalităţile optime prin care ţara noastră poate beneficia de asistenţă şi consultanţă din partea Marii Britanii în proiectarea şi desfăşurarea procesului de revizuire a apărării.

"Obiectivul major al Ministerului Apărării Naţionale este creşterea capabilităţii armatei. Pentru prima dată, bugetul ministerului a crescut şi s-a obţinut o creştere anuală a bugetului, până se va atinge nivelul de 2% din PIB, conform standardelor NATO", a mai subliniat ministrul Duşa.

La rândul său, ambasadorul Harris a subliniat importanţa României în relaţia cu Marea Britanie, accentuând faptul că ţara noastră este una dintre puţinele ţări care are forţe armate capabile dar şi voinţă necesară pentru a lupta. "Puteţi să vă bazaţi pe sprijinul nostru în procesul de modernizare, ne dorim o colaborare mai strânsă cu România pentru că s-a dovedit un partener viabil", a declarat ambasadorul Martin Harris .

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb