Economia Greciei a crescut cu 2,1% în 2025, un nivel similar cu cel din 2024, arată datele finale publicate de Oficiul Naţional de Statistică (Elstat), informează publicaţiile To Vima şi Kathimerini, citate de Agerpres.
Cheltuielile finale de consum au urcat cu 1,8% anul trecut, consumul gospodăriilor a crescut cu 1,7%, iar investiţiile au înregistrat un avans de 8%, potrivit sursei citate. Importurile de bunuri şi servicii au scăzut cu 1,7%, în timp ce exporturile de bunuri şi servicii au urcat cu 0,4%, conform sursei menţionate.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) se aşteaptă ca economia Greciei să înregistreze o expansiune de 1,8% în 2026 şi în 2027, sub previziunile Guvernului, în timp ce inflaţia, afectată de creşterea preţurilor la energie, ar urma să ajungă anul acesta la 4,2%, de la 2,9% în 2025, relatează agenţia de presă. Anul viitor, inflaţia ar urma să se reducă la 3,6%, atenuând uşor presiunile asupra gospodăriilor, potrivit sursei citate.
Guvernul de la Atena previzionează un avans al PIB-ului de 2% anul acesta şi de 2,3% anul viitor, în timp ce indicele preţurilor de consum ar urma să se situeze la 3,8% în 2026 şi la 2,6% în 2027, conform sursei menţionate.
Cotaţia barilului de petrol Brent depăşeşte 106 dolari, intensificând temerile privind o nouă rundă de creşteri de preţuri la combustibili, potrivit aceleiaşi surse.
În privinţa situaţiei de pe piaţa muncii, FMI se aşteaptă ca rata şomajului în Grecia să scadă la 8% în 2026 şi la 7,6% în 2027, în timp ce Guvernul estimează un nivel de 8,4% şi, respectiv, 7,9%, transmite agenţia de presă.




























































Opinia Cititorului