Economia Marii Britanii s-a comprimat în al doilea trimestru cu 0,7%

F. A.
Internaţional / 28 august 2009

Economia Marii Britanii s-a comprimat în al doilea trimestru cu 0,7%, în contextul în care recesiunea a determinat companiile să reducă nivelul investiţiilor şi stocurile, în timp ce consumatorii şi-au redus cheltuielile, relatează Bloomberg.

Scăderea produsului intern brut (PIB) a fost mai mică decât nivelul de 0,8% calculat luna trecută, a anunţat institutul oficial de statistică din Londra.

Banca centrală a Marii Britanii a extins în această lună programul de cumpărare de obligaţiuni la 175 miliarde lire sterline, după ce recesiunea s-a dovedit a fi mai gravă decât se estima în mai. Chiar dacă economia ar putea reveni pe creştere în acest an, economia va compensa pierderile din timpul crizei abia în 2012, potrivit analiştilor.

"Există o mare capacitate de producţie excedentară, astfel încât extinderea cheltuielilor pentru investiţii nu are sens, iar firmele întâmpină greutăţi în accesarea fondurilor de la bănci, pentru a finanţa o eventuală extindere", a declarat Peter Dixon, economist în cadrul Commerzbank AG. "Economia se poate să fi depăşit punctul critic, însă revenirea va fi lentă".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb