Editorial

13 noiembrie 2006

OPINIICiudăţenii bugetare

Dr. Constantin CojocaruZiarul BURSA #Editorial / 13 noiembrie 2006

Şi premierul şi ministrul finanţelor au ţinut să ne asigure, zilele trecute, că, deşi la finalul primelor zece luni ale anului bugetul consolidat al statului înregistrează un excedent, până la sfârşitul anului vom îndeplini sarcina asumată acum câteva luni, aceea de a încheia exerciţiul bugetar pe 2006 cu un deficit de 2,5% "din PIB".

Atenţie, cad stînci!

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 noiembrie 2006

Cornel Codiţă

După închiderea urnelor şi anunţarea rezultatelor alegerilor de la jumătatea mandatului prezidenţial, republicanilor nu le-a mai rămas decît un singur lucru de făcut.

Vântul schimbării

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 9 noiembrie 2006

Cristian Pîrvulescu

La Washington bate vântul schimbării. Democraţii, după câştigarea alegerilor parlamentare, pregătesc o coabitare dificilă lui George Bush. Probabil vor reedita, la altă scară, coabitările lui Clinton dintre 1995-1996 şi 1999-2000.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Dictatura la proces

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 noiembrie 2006

Cornel Codiţă

Apropierea de sfîrşit stîrneşte interesul în jurul procesului lui Saddam Hussein. Prima instanţă a şi pronunţat o sentinţă de condamnare la moarte, prin spînzurare.

AMENINŢAREA TURCUCine controlează pe cine?

MAKEZiarul BURSA #Editorial / 8 noiembrie 2006

MAKE

Liviu Turcu apare la Antena 1 şi ne spune că a dat în vileag că Varujan Vosganian a colaborat cu serviciile secrete pentru că, dacă l-ar fi descoperit Comisia Europeană, atunci ar fi fost zdruncinată serios imaginea României şi, adaugă el,...

Psihoza cuţitului în spate

Radu F. AlexandruZiarul BURSA #Editorial / 7 noiembrie 2006

Radu F. Alexandru

Dacă vom spune că premierul Călin Popescu Tăriceanu a ratat, din nou, o mare şansă, inerţia gândului ne va aduce imediat în minte cele două momente care s-au consumat într-o strânsă şi rapidă succesiune: tranzacţionarea catas­trofală, din punct...

Statul şi afacerile

Constantin CojocaruZiarul BURSA #Editorial / 6 noiembrie 2006

Domnul Bogdan Popescu, vicepremier al Guvernului Româ­niei, ne-a anunţat, recent, hotărârea domniei sale de a propune înfiinţarea unei noi componente în stufoasa structură organizatorică a executivului român.

Creştere economică malignă

OPINIICreştere economică malignă

Dr. Constantin CojocaruZiarul BURSA #Editorial / 30 octombrie 2006

În data de 19 octombrie a.c., domnul Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei buget-finanţe-bănci din Senatul României ne-a adus la cunoştinţă că, "potrivit rezultatelor financiare de care dispunem, creşterea economică din acest an ar putea...

Dar cu fonciirea ce aveţi?

Călin RecheaZiarul BURSA #Editorial / 27 octombrie 2006

Călin Rechea

"Deci vezi tu, dragă Coningsby, că lumea este guvernată de personaje foarte diferite decât cele pe care şi le imaginează cei care nu se află în spatele scenei."

Efectul Bush

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 octombrie 2006

Cornel Codiţă

Politicienii democraţiilor moderne nu prea au timp să-şi retuşeze portretul cu care vor intra în istorie.

Comisariada

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 25 octombrie 2006

Cornel Codiţă

Sub aspect juridic, un membru al Comisiei Europene nu este nimic mai mult decît un "funcţionar" al unei instituţii internaţionale, dar prin atribuţii, statut şi capacitate de influenţă, el este echivalentul unui "ministru european".

OPINIIInvitaţie la decenţă

Dr. Constantin CojocaruZiarul BURSA #Editorial / 23 octombrie 2006

În articolul intitulat "Creşte bugetul. Să ne bucurăm?", publicat în ediţia din 17 octombrie a.c. a ziarului "Evenimentul Zilei", domnul Sorin Ioniţă scrie, negru pe alb: "Ei, uite că am ajuns şi aici: la 4000 de euro pe cap...

Se scutur frunzele de nuc

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 20 octombrie 2006

Cornel Codiţă

Ideea că PNL-ul de jos, de la bază, va părăsi barca propriei conduceri, din belşug aprovizionată cu fructele cele dulci şi apa dătătoare de viaţă cu care este binecuvîntată Grădina Guvernării, pentru a da năvală pe pluta salvatoare, noul...

OPINIIO sugestie unui mecena. Gratis

Radu F. AlexandruZiarul BURSA #Editorial / 17 octombrie 2006

Radu F. Alexandru

Tainele felului în care s-au adunat averile celor mai bogaţi oameni de afaceri din România aproape că nu mai are nicio importanţă, în afara utopiei unui viitor cadru legislativ care şi-ar propune să verifice legalitatea acestor acumulări.

Gherilă şi marketing

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 16 octombrie 2006

Cristian Pîrvulescu

După confruntări episodice, aparentul război civil liberalo-liberal intră, după excluderea lui Teodor Stolojan şi lansarea Platformei liberale, într-o nouă etapă: bascularea conducerii.

OPINIIDespăgubiri fără discriminări

Dr. Constantin CojocaruZiarul BURSA #Editorial / 16 octombrie 2006

Mass-media româneşti s-au întrecut în a aduce la cunoştinţa clienţilor lor vestea că moştenitorii a doi dintre marii capitalişti ai României antebelice au fost despăgubiţi de statul român postdecembrist pentru capitalurile de care cei în cauză...

Sisif omul politic

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 octombrie 2006

Cornel Codiţă

Condiţiile în care Stolojan s-a hotărît de data aceasta să coboare din mit, pentru a fi de folos altora, în politică, sunt foarte diferite de cele anterioare.

Kim Boom Boom

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 11 octombrie 2006

Cornel Codiţă

"Republica Democratică a Poporului din Coreea ar trebui felicitată!" Aşa susţine liderul regimului de la Pyongyang. Singurul, de altfel! Motivul: explozia controlată a unei încărcături nucleare "home made".

OPINIICostul Unirii

Dr. Constantin CojocaruZiarul BURSA #Editorial / 9 octombrie 2006 /

Un profesor de contabilitate de la Universitatea din Chicago mi-a spus, într-o zi: "Mulţi oameni cred că rezultatele muncii unui contabil se bazează 100% pe cifre.

O aberaţie constituţională şi rezultatele ei

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 6 octombrie 2006

Cornel Codiţă

Procesul de numire a noilor şefi ai SRI şi SIE, consumat prin votul Parlamentului, a scos din nou la iveală faptul că, în România, pe fondul aberaţiilor constituţionale, raporturile dintre ramurile guvernării se consumă ca „negocieri...

Sfînta mediocritate.

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 4 octombrie 2006

Cornel Codiţă

A spune în România anului 2006 că mediocritatea este caracteristica principală a învăţămîntului, este o dovadă de superficialitate.

EDITORIALIntendentul de serviciu

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 2 octombrie 2006

Cristian Pîrvulescu

În epoca regilor merovingieni, acum un mileniu şi jumătate, la începuturile aventurii franceze, şi, de ce nu, europene, intendentul palatului (maire du palais ce venea din latinescul major - cel mai important, principalul dintre servitori)...

Despărţirea de Blair

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 29 septembrie 2006

Cornel Codiţă

Partidul Laburist Britanic se află în conferinţă. Multe lucruri rămîn să fie decise. Unul este, însă, sigur: cîntecul de lebădă al lui Tony Blair.

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3561
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.2885

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo