Miniştrii de externe ai Japoniei şi Australiei au convenit marţi, la Tokio, să consolideze cooperarea bilaterală, cu câteva zile înainte ca prim-ministrul japonez Sanae Takaichi să călătorească la Canberra pentru o întâlnire cu omologul său australian Anthony Albanese, relatează EFE.
„Considerând vizita prim-ministrului Takaichi în Australia care va avea loc săptămâna viitoare ca pe o oportunitate”, cei doi oficiali au convenit să „consolideze în continuare cooperarea dintre cele două ţări într-o gamă largă de domenii, inclusiv securitate, securitate economică şi economie”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe japonez, relatează EFE.
Şefa diplomaţiei australiene Penny Wong a subliniat legăturile strânse şi valorile comune dintre cele două ţări în declaraţiile adresate presei înaintea întâlnirii, potrivit EFE.
„Cele două ţări ale noastre nu au fost niciodată mai apropiate, nu am fost niciodată mai aliniate strategic, iar în lumea de astăzi acest lucru nu a fost niciodată mai important”, a spus ea, relatează EFE.
Omologul său japonez Toshimitsu Motegi a descris vizita lui Takaichi în Australia, care va avea loc săptămâna viitoare, drept un „catalizator” care va ridica nivelul relaţiei bilaterale, potrivit EFE.
Cei doi miniştri de externe au discutat, de asemenea, chestiuni precum cooperarea în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz, a cărei închidere în urma războiului declanşat de SUA şi Israel împotriva Iranului afectează aprovizionarea cu energie a ţărilor asiatice, precum şi securitatea în Indo-Pacific, relatează EFE.
Takaichi urmează să se întâlnească luni la Canberra cu prim-ministrul Anthony Albanese, prima sa vizită în Australia de la preluarea mandatului în octombrie anul trecut, potrivit unui comunicat al biroului premierului australian, conform EFE.
Prim-ministrul Japoniei va călători mai întâi în Vietnam, unde se va întâlni sâmbătă cu preşedintele şi liderul Partidului Comunist Vietnamez To Lam, urmând ca apoi să zboare în Australia, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al guvernului japonez Minoru Kihara, relatează EFE.






















































Opinia Cititorului