Emil Hurezeanu: "Niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară"

S.B.
Politică / 25 mai

Emil Hurezeanu: "Niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară"

Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care subliniază că acest moment aminteşte de valorile fundamentale în care credem şi care ne unesc, potrivit Agerpres.

'Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara graniţelor României, fie că aparţin comunităţilor istorice din jurul graniţelor sau diasporei româneşti. Această zi ne aminteşte de valorile fundamentale în care credem şi care ne unesc, de patrimoniul lingvistic, spiritual şi cultural comun, dar şi de sacrificiul celor care au luptat pentru libertate şi pentru o societate prosperă şi dezvoltată. Astăzi, rememorăm parcursul istoric (uneori sinuos) şi circumstanţele (adesea dificile), care ne-au făcut să fim departe unii de alţii. În acelaşi timp, apreciem consolidarea unei diaspore naţionale aflate într-o expansiune istorică pe multe meleaguri ale lumii. Aceasta îşi găseşte vocea distinctă în structura statelor unde trăieşte, continuând, totodată, să rămână aproape şi să participe activ şi implicat la viaţa şi dezvoltarea societăţii româneşti. Contextul internaţional şi tehnologia fac ca distanţele să devină relative. Niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară', spune Hurezeanu în mesaj, potrivit unui comunicat al MAE.

El afirmă şi că diaspora este parte integrantă din evoluţia reputaţiei internaţionale a României.

'Având calea deschisă de aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi la Uniunea Europeană, consolidarea profilului românilor din străinătate se dezvoltă în tandem cu avansul către prosperitate şi securitate al societăţii noastre. Diaspora contribuie în mod semnificativ la acesta', subliniază ministrul.

Emil Hurezeanu arată că, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare româneşti din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe continuă să promoveze şi să apere drepturile cetăţenilor românilor români din străinătate, asigurând servicii consulare, protecţie şi asistenţă, în contexte uzuale şi în cazuri de urgenţă, şi acţionând pentru 'consolidarea legăturilor cu ţara şi pentru promovarea valorilor identitare româneşti şi a moştenirii noastre istorice şi culturale'.

'Într-un context global marcat de numeroase provocări securitare şi de instabilitate, împreună vom fi mereu mai puternici şi mai pregătiţi să facem faţă ameninţărilor, solidari în dorinţa comună de a construi un viitor mai bun pentru noi toţi. La mulţi ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!', conchide ministrul.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Huzerica,total depasit de politica mondiala actuala,

    si foarte departe de ce doreste poporul roman. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Gândurile negative ale diasporei....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb