De ce plâng morile de vânt?
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 17 octombrie 2016
CĂLIN RECHEAZiarul BURSA #Editorial / 17 octombrie 2016
Ionuţ StănescuCompanii / 16 octombrie 2016
Comisia Europeană ia în calcul declanşarea unei proceduri de infringement împotriva ţării noastre, întrucât modificările aduse Legii energiei în Parlament sunt susceptibile că afectează concurenţa în piaţă, a declarat Corina Popescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei, potrivit Agerpres.
Corina Popescu a spus: "Guvernul a trimis Parlamentului un punct de vedere în privinţa acestor modificări ale legislaţiei. Există şi o scrisoare din partea Comisiei Europene, care arată că prevederile sunt susceptibile că ar afecta concurenţa în piaţă, aşa că riscăm declanşarea unei proceduri de infringement. Nu vrem să ajungem aici, dar este o decizie a Parlamentului".
George ForcoşFonduri Europene / 15 octombrie 2016
Un număr de 100.000 de gospodării din România sunt, la ora actuală, neracordate la reţeaua de electricitate, dar cu ajutorul granturilor SEE şi Norvegiene vom putea aduce energie electrică în 10.000 de gospodării, în cursul anului viitor, a declarat, vineri, în cadrul conferinţei "Green Industry Innovation", ministrul Energiei, Victor Grigorescu, potrivit Agerpres.
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 14 octombrie 2016
Marea provocare mondială pentru următoarea perioadă este posibil să fie o "Revoluţie Inteligentă" în domeniul stocării energiei electrice, ne-a spus analistul economic Ionel Blănculescu, menţionând: "Asistăm din plin la a patra Revoluţie Industrială - Revoluţia Digitală -, care va induce în economia şi societatea globală efecte greu de imaginat astăzi, aş spune pozitive, dacă nu ţinem cont de şomajul în masă, care va reprezenta urmarea.
Ziarul BURSA #Companii / 14 octombrie 2016
Ziarul BURSA #Companii / 14 octombrie 2016
Andrei StanCompanii / 13 octombrie 2016
A.M.Ziarul BURSA #Materii Prime / 13 octombrie 2016 /
ANDREI MURGULEŢZiarul BURSA #Companii / 13 octombrie 2016
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 13 octombrie 2016
ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Companii / 13 octombrie 2016
Ionuţ StănescuZiarul BURSA #Companii / 13 octombrie 2016
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 12 octombrie 2016
V.R.Ziarul BURSA #Companii / 12 octombrie 2016
A.M.Ziarul BURSA #Companii / 12 octombrie 2016
Andrei StanCompanii / 11 octombrie 2016
Ionuţ StănescuPiaţa de Capital / 10 octombrie 2016
Ziarul BURSA #Comunicate de presă / 10 octombrie 2016
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 7 octombrie 2016 /
C.I.Ziarul BURSA #Companii / 7 octombrie 2016
Companii /S.B. - 4 octombrie, 21:23
Internaţional /S.B. - 4 octombrie, 20:54
Internaţional /S.B. - 4 octombrie, 20:08
Companii /S.B. - 4 octombrie, 19:20
Politică /S.B. - 4 octombrie, 18:24
Internaţional /S.B. - 4 octombrie, 17:39
Miscellanea /Dan Nicolaie - 22 decembrie
Editorial /Călin Rechea - 22 decembrie
Internaţional /A.V. - 22 decembrie
Politică /George Marinescu - 22 decembrie
Politică /George Marinescu - 22 decembrie
| 5.0890 | |
| 4.3140 | |
| 5.4821 | |
| 5.8317 | |
| 622.5801 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /S. N. - 17 octombrie 2016
Internaţional /A.V. - 17 octombrie 2016
Piaţa de Capital /S.N. - 14 octombrie 2016
Piaţa de Capital /ANDREI STAN - 14 octombrie 2016
Internaţional /A.V. - 14 octombrie 2016
EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
EMILIA OLESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)
GEORGE FORCOŞ (translated by Cosmin Ghidoveanu)
CĂLIN RECHEA (translated by Cosmin Ghidoveanu)
ADRIAN VASILESCU (translated by Cosmin Ghidoveanu)