E.ON: 100 de aparate de aer condiţionat au fost instalate în fiecare zi lucrătoare din luna iulie

F.D.
Companii / 26 august 2024

E.ON: 100 de aparate de aer condiţionat au fost instalate în fiecare zi lucrătoare din luna iulie

E.ON Energie România a înregistrat o creştere explozivă a cererii de soluţii de răcire, în luna iulie, cu un record de peste 3.000 de soluţii de răcire achiziţionate de clienţi, mai mult decât dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul temperaturilor extreme şi valurilor de caniculă. Totodată, cu circa 2.200 de instalări, în medie 100 pe zi lucrătoare, în iulie 2024 s-a atins un record şi în această privinţă, numărul instalărilor fiind cu 100% mai mare faţă de iulie 2023, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În total, în primele şapte luni ale acestui an, cererea pentru soluţiile de răcire E.ON a crescut cu aproape 90% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar ritmul instalărilor a înregistrat o creştere de peste 50%, clienţii E.ON achiziţionând 7.200 de soluţii de răcire, în timp ce numărul instalărilor a ajuns la circa 5.500.

"Soluţiile de răcire devin tot mai mult o necesitate pentru a combate stresul termic, care s-a accentuat în ultima perioadă. În ultimii patru ani, peste 23.000 de familii au ales soluţia noastră de răcire cu tehnologie Inverter. Livrarea echipamentului este doar o parte a soluţiei, fiindcă noi ne ocupăm de montaj şi oferim şi servicii post-instalare, ceea ce face ca soluţia E.ON Cool să fie apreciată de clienţi", a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb