Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, îi propune omologului său american, Donald Trump, înfiinţarea unui "grup de lucru comun" axat asupra achiziţionării prevăzute de Ankara a unor sisteme ruse de Apărare antiaeriană de tip S-400, în pofida unor avertismente americane, relatează AFP.
Şeful statului turc a reiterat, într-o convorbire la telefon cu locatarul Casei Albe, "propunerea (turcă) cu privire la înfiinţarea unui grup de lucru comun pe tema planului Turciei de a se dota cu rachete de tip S-400 de la Rusia, cu scopul de a răspunde nevoilor sale în domeniul securităţii naţionale", a anunţat astăzi, directorul de comunicare al preşedinţiei turce, Fahrettin Altun, potrivit AFP.
Ankara a anunţat deja, în aprilie, că i-a făcut Washingtonului o propunere în acest sens, însă nu a primit un răspuns.
În convorbirea lor, cei doi lideri au convenit să se întâlnească în marja summitului G20, la sfârşitul lui iunie, în Japonia, a precizat Altun.
Acordul cu privire la achiziţionarea de către Turcia a sistemului S-400 i-a pus la grea încercare relaţiile deja tensionate cu Statele Unite.
Washingtonul a avertizat în mai multe rânduri, Ankara cu privire la sancţiuni care decurg din această achiziţie, întrucât Turcia ar fi vizată de Counter America's Adversaries Through Sanctions Act (CAATSA), care impune sancţiuni economice oricărei entităţi sau ţări care încheie contracte de înarmare cu întreprinderi ruse.
Statele Unite consideră că acordul încheiat de Turcia - un stat membru NATO - cu Rusia constituie o ameninţare la adresa Apărării Occidentului, mai informează AFP.
Ele au somat astfel Ankara să aleagă între S-400 ruse şi avioane de vânătoare americane de tip F-35, din care Turcia vrea să achiziţioneze 100 de exemplare.
La începutul lui aprilie, Washingtonul a suspendat livrările de echipamente la sol legate de utilizarea F-35, un avion conceput să comunice în timp real cu sistemele militare NATO, inclusiv cele în domeniul Apărării antirachetă.
Ministrul turc al Apărării a apărat pe 21 mai poziţia ţării privind achiziţionarea rachetelor ruse, anunţând că Ankara se pregăteşte să înfrunte eventuale sancţiuni americane.
Washingtonul a propus Ankarei rachete americane de tip patriot ca o alternativă la S-400, însă discuţiile între cele două ţări în acest dosar par să seafle într-un punct mort, mai relatează AFP.