"Erste" ar putea rambursa în august ajutoarele de stat

V.R.
Internaţional / 26 iunie 2011

Eforturile grupului austriac "Erste Group Bank" de a rambursa ajutoarele de stat în valoare de 1,2 miliarde euro (1,7 miliarde dolari) ar putea să se prelungească dincolo de termenul fixat pentru finele lunii iunie.

"Este în interesul nostru să rambursăm ajutoarele cât mai curând posibil", a declarat un putător de cuvânt al băncii, adăugând că încă se derulează negocierile în acest sens cu Ministerul Finanţelor şi alte părţi implicate.

Potrivit cotidianului austriac Wiener Zeitung, cea mai probabilă dată pentru rambursarea ajutoarelor de stat va fi luna august, întrucât oficialii austrieci doresc să evite luarea unei decizii înainte de publicarea, în iulie, a rezultatelor testelor de stres derulate în rândul băncilor europene. Purtătorul de cuvânt al "Erste" nu a comentat această informaţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb