În contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu şi al închiderii temporare a unor spaţii aeriene ca urmare a escaladării conflictului din Iran, echipa Eturia a activat procedurile interne de management al situaţiilor neprevăzute şi a colaborat îndeaproape cu partenerii locali din Maldive pentru a proteja vacanţele turiştilor români aflaţi în destinaţie, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Prin coordonare constantă şi comunicare directă cu hotelierii, operatorii locali şi companiile aeriene, Eturia a gestionat impactul perturbărilor de trafic aerian şi a asigurat continuitatea sejururilor pentru turiştii aflaţi în Maldive. Un rol important l-a avut colaborarea cu partenerii din destinaţie, care au demonstrat flexibilitate operaţională şi disponibilitate pentru a sprijini turiştii afectaţi de întârzieri sau anulări de zboruri.
Potrivit reprezentanţilor industriei hoteliere locale, peste 2.000 de turişti au fost afectaţi de închiderea spaţiilor aeriene din regiune, rămânând temporar blocaţi în capitala Male. „În contextul întârzierilor şi al zborurilor amânate, noi, ca hotelieri, am acţionat rapid pentru a sprijini turiştii care au rămas blocaţi în Male. Prioritatea noastră a fost să asigurăm continuitatea sejururilor şi să reducem pe cât posibil impactul operaţional. Vom lucra îndeaproape pentru a susţine destinaţia şi a diminua costurile în creştere ale turismului actual prin parteneriate cu Eturia şi oferte dedicate clienţilor lor”, a declarat Manujaya Fernando, Deputy General Manager - Sales and Marketing, Adaaran Resorts / Heritance Aarah, Maldives.
Pentru turiştii români aflaţi deja în Maldive, Eturia şi partenerii locali au implementat o serie de măsuri pentru a le asigura siguranţa şi confortul până la reluarea conexiunilor aeriene. Printre acestea se numără menţinerea contactului permanent cu companiile aeriene pentru actualizarea statusului fiecărui zbor, informarea constantă a turiştilor despre modificările de program, extinderea sejururilor sau relocarea acestora acolo unde a fost necesar, coordonarea transferurilor interne în funcţie de noile estimări de plecare şi suport continuu 24/7 din partea echipelor Eturia şi a partenerilor locali, conform unui comunicat remis redacţiei.
Compania a depus, de asemenea, eforturi suplimentare pentru a reduce impactul asupra turiştilor şi a acoperit trei nopţi de cazare pentru cei rămaşi temporar în Maldive din cauza perturbărilor de zbor.
Pentru menţinerea conexiunilor aeriene către Maldive, companiile aeriene au reconfigurat rutele de zbor pentru a evita spaţiul aerian iranian, în conformitate cu recomandările autorităţilor internaţionale de siguranţă aeriană. Printre soluţiile adoptate se numără rerutarea zborurilor prin hub-uri alternative, precum Turcia, Elveţia sau Germania, ajustarea programelor de zbor pentru limitarea întârzierilor şi reorganizarea echipajelor în funcţie de noile trasee.
În paralel, Eturia a pus la dispoziţia turiştilor şi opţiuni de zbor charter direct Bucureşti - Male, operate de HiSky, o alternativă eficientă în contextul perturbării conexiunilor prin hub-urile din Orientul Mijlociu.
„Contextul global ne pune tot mai des la încercare, iar noi trebuie să fim în prima linie pentru turiştii noştri. Evenimentele recente au arătat că industria turismului poate răspunde rapid în scenarii de criză. În Maldive, colaborarea dintre agenţii, companii aeriene şi hotelieri a fost esenţială. Partenerii locali au dat dovadă de flexibilitate operaţională şi orientare către nevoile turiştilor, contribuind la rezolvarea situaţiilor cu cât mai puţin disconfort pentru clienţii noştri”, a declarat Ana Maria Gherasim, Director de Vânzări Eturia.
Chiar şi în contextul modificărilor temporare ale rutelor aeriene, Maldive rămâne una dintre cele mai sigure destinaţii exotice pentru turiştii români. Arhipelagul se află la aproximativ 2.000 de kilometri de zona conflictelor, iar resorturile funcţionează în regim insular, cu standarde ridicate de siguranţă şi organizare.
În această perioadă, Eturia şi partenerii din destinaţie pregătesc pachete adaptate noilor condiţii de călătorie, care includ opţiuni suplimentare de zbor charter, oferte speciale de cazare şi condiţii flexibile pentru turişti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.




















































Opinia Cititorului