EU se alătură SUA în eforturile de supervizare a instituţiilor financiare

F. A.
Internaţional / 19 iunie 2009

Liderii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au decis să se alăture Statelor Unite în eforturile de supervizare a pieţelor financiare europene, în condiţiile în care Marea Britanie şi-a exprimat temerile în legătură cu atribuţiile noilor organisme europene de reglementare, transmite AFP.

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat că se aşteaptă la susţinerea "unanimă" a planurilor de înfiinţare a trei organisme europene menite să controleze băncile, companiile de asigurări şi firmele de valori mobiliare.

"Cred că nu exagerez când spun că a fost un grad ridicat de convergenţă în jurul propunerilor noastre", le-a declarat Barroso jurnaliştilor, după prima zi a Consiliului European de vară de la Bruxelles.

Diplomaţii au afirmat că s-a ajuns la un acord în condiţiile în care noile organisme europene nu vor avea puterea de a ordona guvernelor să realizeze costisitoarele planuri de salvare a companiilor confruntate cu dificultăţi financiare.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb