Euro - la cel mai redus curs din ultimii doi ani, faţă de dolar

A. V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 mai 2012

Moneda unică a coborât sub 1,25 dolari, înregistrând cel mai puternic declin săptămânal din 2012

Euro a înregistrat, în intervalul 21-25 mai, pe pieţele internaţionale, cea mai importantă depreciere săptămânală din decembrie 2011 până în prezent, raportat la dolar, în condiţiile în care formaţiunile ce se opun măsurilor de austeritate din Grecia câştigă tot mai mult teren în sondajele de opinie dinaintea alegerilor. În plus, euro continuă să fie supus presiunilor pe fondul adâncirii crizei din Spania.

Moneda unică a pierdut 0,1% vineri, ajungând la 1,2517 dolari pe piaţa din New York. Însă, pe parcursul zilei, euro a coborât până la 1,2496 dolari - cel mai redus curs din 6 iulie 2010 până la momentul actual. Săptămâna trecută, moneda împărţită de 17 state din uniunea Europeană s-a depreciat cu 2,1%.

Analiştii arată că, în acest moment, incertitudinea este mare, creşterea economiei regiunii euro este slabă, iar posibila ieşire a Greciei din uniunea monetară creează tensiuni.

Atena se pregăteşte pentru alegerile din 17 iunie, iar un sondaj de opinie realizat în 24 mai arată că partidul "anti-austeritate" (Syriza) se bucură de o susţinere de 27,2% în rândul alegătorilor din Grecia, ceea ce alimentează speculaţiile potrivit cărora ţara ar putea părăsi zona euro. Syriza a obţinut locul al doilea în alegerile generale din Grecia, din 6 mai, cu aproape 17% din voturi.

Menţionăm că, vineri, dinamica euro a fost influenţată şi de anunţul potrivit căruia cea mai bogată regiune autonomă a Spaniei, Catalonia, are nevoie de sprijin financiar din partea guvernului de la Madird, întrucât a epuizat toate soluţiile pentru refinanţarea datoriilor din acest an. Tot vineri, agenţia de evaluare Standard & Poor's a redus calificativele a cinci bănci din Spania, iar "Bankia" - instituţia de credit naţionalizată recent de guvernul de la Madrid, a anunţat că are nevoie de sprijin de stat în valoare de 19 miliarde euro.

Francul elveţian a scăzut cu 2,1% faţă de dolar, săptămâna trecută, ajun­gând la 95,95 centime. Acesta este cel mai important declin săptămânal înregistrat după data de 4 noiembrie 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb