Euro, la cotaţia minimă a ultimelor nouă luni

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 14 iunie 2005

Moneda unică europeană (euro) s-a depreciat, ieri, pînă la nivelul minim al ultimelor nouă luni în raport cu dolarul, după ce economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Otmar Issing, a înlăturat speculaţiile privind o posibilă reducere a dobînzii de referinţă a instituţiei, măsură care ar fi reprezentat o premieră după anul 2003.

Aşadar, întrebat de reporterul unui cotidian german dacă sînt justificate aşteptările investitorilor privind micşorarea dobînzii, Issing a declarat: "În trecut, pieţele financiare anticipau aproape întotdeauna în mod corect deciziile BCE". Analiştii spun că, astfel, Issing îi pregăteşte pe investitori în legătură cu politica viitoare a băncii, iar aceştia răspund prin faptul că vînd euro şi cumpără dolari.

Ieri, euro a scăzut pînă la 1,2045 dolari pe piaţa din Londra, res-pectiv 1,2046 dolari pe piaţa din New York, de la 1,2120 dolari la finele săptămînii trecute. În opinia specialiştilor, moneda unică s-ar putea deprecia pînă la 1,1750 dolari în următoarele săptămîni.

Amintim că BCE şi-a păstrat dobînda de referinţă la 2% din iunie 2003 pînă în prezent, fiind supusă presiunilor privind reducerea acesteia, ca măsură de sprijin pentru redresarea economică a regiunii euro.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb