Eurobarometru: 68% dintre români se simt cetăţeni europeni

Alexandru Costea
Politică / 16 martie 2015

50% consideră că îşi cunosc drepturile de cetăţeni europeni

Conform ultimului Eurobarometru publicat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România, 60% dintre români au încredere în Uniunea Europeană, procent superior celui referitor la instituţiile naţionale iar 68% dintre români se simt cetăţeni europeni (în creştere faţă de 56% în 2013) şi jumătate din cei intervievaţi consideră că îşi cunosc drepturile de cetăţeni europeni, arată un comunicat emis de Reprezentanţa Comisiei la Bucureşti.

Potrivit studiului, 74% dintre români se declară optimişti în legătură cu viitorul Uniunii Europene (faţă de 56% media UE), cu 11% mai mulţi în 2014 faţă de 2013.

Marea majoritate a românilor consideră că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcţia cea bună şi 59% dintre ei au o imagine pozitivă asupra UE, ceea ce îi plasează pe locul al doilea după polonezi.

Românii sunt preocupaţi, la nivel naţional, de şomaj şi inflaţie, precum şi de starea sistemului sanitar şi de asistenţă socială, dar consideră că situaţia economiei europene este una bună (54%) şi sprijină moneda unică (65%).

Românii susţin, într-o mai mare măsură decât ceilalţi europeni, atât cele şapte iniţiative ale strategiei "Europa 2020" (procente cuprinse între 66% şi 89%), cât şi priorităţile Comisiei Juncker în materie de migraţie (74%), energie (75%), securitate şi apărare (78%).

"Politica de extindere a Uniunii Europene se bucură, în rândul românilor, de un sprijin de două ori mai ridicat decât media europeană (72% faţă de 39%)", mai arată sursa citată.

Aceste date sunt cuprinse în raportul naţional al ediţiei de toamnă 2014 a Eurobarometrului de Opinie Publică, realizat la cererea Comisiei Europene. Sondajul a avut în vedere, pentru analiză, datele culese în perioada 8 - 17 noiembrie 2014.

Sondajul a fost realizat la o săptămână de la începerea mandatului noii Comisii Europene şi include întrebări referitoare la priorităţile politice prezentate de preşedintele Jean-Claude Juncker în data de 15 iulie 2014. De asemenea, colectarea datelor a fost făcută la puţin timp de la prezentarea de către Comisia Europeană a previziunilor economice de toamnă, ce arătau o creştere economică uşoară pe ansamblul celor 28 de state membre şi o rată a şomajului în scădere faţă de 2013, precum şi în contextul unui an electoral într-o serie de state membre, inclusiv România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0703
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4394
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8582
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.9651

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb