Europa nostalgiei toxice: derapajele extremei drepte ies în stradă

Ultimii ani au adus în spaţiul public european manifestări în care rasismul, xenofobia şi simbolurile extremiste au depăşit limitele propagandei: scandări antisemite ale ultraşilor croaţi, saluturile fasciste în Roma, revolte antiimigraţie în Marea Britanie şi Spania. Violenţele, intimidările şi campaniile alimentate de dezinformare arată cum ostilitatea faţă de minorităţi poate trece de la discurs la acţiune.

Un sicriu purtat pe străzile unui oraş european, cântece despre Auschwitz şi Adolf Hitler, saluturi fasciste executate de sute de oameni în văzul poliţiei, moschei atacate şi hoteluri care găzduiesc solicitanţi de azil transformate în ţinte ale mulţimilor, toate acestea nu sunt scene din arhivele celui de-Al Doilea Război Mondial, ci episoade petrecute în Europa zilelor noastre. Manifestările nu au o singură cauză şi nici nu pot fi puse automat pe seama tuturor susţinătorilor partidelor conservatoare sau naţionaliste. În mai multe ţări, grupări ale extremei drepte, reţele de suporteri radicalizaţi şi militanţi antiimigraţie au adus în stradă mesaje care stigmatizează oameni în funcţie de origine, religie sau identitate etnică. Un episod recent, petrecut săptămâna trecută la Split, în Croaţia, înaintea meciului de fotbal dintre Hajduk şi Ajax, readuce în prim-plan această realitate: istoria fascismului şi a Holocaustului este transformată în instrument de intimidare şi spectacol public.

• Split: Auschwitz, Hitler şi un sicriu cu numele Ajax

Înaintea partidei Hajduk Split - Ajax Amsterdam, disputată la 15 octombrie 2026 în Conference League, membri ai grupării de suporteri Torcida au organizat un marş în care, potrivit publicaţiei croate HRT, s-au auzit scandări antisemite, elogii la adresa lui Adolf Hitler şi referiri la Auschwitz. Suporterii au scandat inclusiv îndemnuri violente împotriva evreilor şi au folosit versuri care glorificau crimele naziste. În marş a fost purtat un sicriu inscripţionat cu numele Ajax, într-o reconstituire a unui gest similar din 1995, când cele două echipe s-au întâlnit în Liga Campionilor. Relatarea televiziunii publice croate HRT din 15 octombrie confirmă caracterul antisemit al manifestaţiei şi menţionează scandări care elogiau ustaşii, mişcarea fascistă croată aliată Germaniei naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Poliţia din Split a anunţat că a iniţiat o anchetă penală pentru stabilirea faptelor şi identificarea persoanelor responsabile, potrivit comunicatului citat de presa sportivă. Episodul este relevant dincolo de rivalitatea fotbalistică. Când simbolurile Holocaustului sunt folosite pentru a umili adversarii, antisemitismul nu mai reprezintă doar o provocare de stadion, ci o formă de normalizare publică a urii. Cazul nu trebuie confundat cu o acuzaţie colectivă împotriva clubului Hajduk sau a populaţiei croate. Responsabilitatea pentru asemenea manifestări aparţine celor care le organizează şi le susţin. Totuşi, faptul că ele apar în preajma unui eveniment sportiv internaţional le transformă într-o problemă de securitate şi de imagine pentru întregul fotbal european.

• Roma: sute de saluturi fasciste în plină stradă

La începutul lui ianuarie 2024, o manifestaţie organizată la Roma pentru comemorarea a trei tineri neofascişti ucişi în 1978 a provocat indignare în Italia. În imaginile publicate de presă se văd sute de participanţi aliniaţi, cu braţul drept ridicat în salutul asociat fascismului, răspunzând la apeluri prin formula „Prezent!”. Potrivit Associated Press şi Reuters, manifestaţia a avut loc în apropierea fostului sediu al Mişcării Sociale Italiene (MSI), formaţiune postbelică de extremă dreapta din care provine o parte a tradiţiei politice a actualului partid Fraţii Italiei, condus de premierul Giorgia Meloni. Opoziţia italiană a cerut explicaţii guvernului pentru faptul că manifestaţia s-a desfăşurat fără intervenţia poliţiei, în condiţiile în care legislaţia postbelică interzice anumite forme de glorificare a fascismului. Autorităţile au deschis ulterior o anchetă, potrivit relatărilor AP din 8 ianuarie 2024. Evenimentul a avut o semnificaţie aparte într-o ţară în care memoria dictaturii lui Benito Mussolini rămâne un subiect politic sensibil. Meloni s-a delimitat public de dictatură, iar partidul său respinge caracterizarea drept fascist. Aceste poziţii nu schimbă însă natura gesturilor surprinse la manifestaţie şi nici întrebările privind aplicarea legii. Salutul fascist nu este, în acest context, un simplu gest nostalgic. El evocă un regim autoritar responsabil de represiune politică, război şi persecuţia evreilor. Reapariţia sa în spaţiul public, în forma unei demonstraţii colective, arată că simbolurile regimurilor extremiste pot fi reactivate ca semne de apartenenţă şi sfidare politică.

• Marea Britanie: dezinformarea care a alimentat revoltele antiimigraţie

În vara anului 2024, Marea Britanie a fost zguduită de revolte violente după uciderea a trei fetiţe într-un atac cu o armă albă la Southport. În orele şi zilele de după atac, pe reţelele sociale s-au răspândit informaţii false potrivit cărora suspectul ar fi fost un solicitant de azil musulman. Reuters a relatat la începutul lunii august că manifestaţiile antiimigraţie au degenerat în atacuri asupra moscheilor şi hotelurilor în care erau cazaţi solicitanţi de azil. În mai multe oraşe, protestatarii s-au confruntat cu poliţia, au incendiat clădiri şi au provocat distrugeri. Informaţiile false despre identitatea suspectului au alimentat furia publică, deşi acesta era născut în Ţara Galilor, din părinţi originari din Rwanda. Autorităţile au avertizat că dezinformarea online a contribuit la escaladarea violenţelor. Potrivit Reuters, guvernul britanic a cerut platformelor sociale să îşi respecte obligaţiile legale privind incitarea la violenţă, în timp ce poliţia a efectuat sute de arestări în urma tulburărilor. Cazul britanic arată cum o crimă reală poate deveni pretext pentru agresarea unei comunităţi mai largi, atunci când informaţiile neverificate sunt prezentate drept certitudini şi distribuite de persoane care urmăresc să mobilizeze furia împotriva migranţilor. Nu toate persoanele care critică politicile de imigraţie aparţin extremei drepte, iar dezbaterea despre controlul frontierelor este legitimă într-o democraţie. Însă atacurile asupra unor oameni care nu aveau nicio legătură cu infracţiunea, doar pentru că erau musulmani sau străini, reprezintă o trecere clară de la dezacord politic la violenţă xenofobă.

• Germania: deportarea în masă, discutată în cercuri ale extremei drepte

În Germania, una dintre cele mai importante controverse privind radicalizarea discursului politic a izbucnit în ianuarie 2024, după dezvăluirile publicaţiei de investigaţii Correctiv despre o reuniune desfăşurată în noiembrie 2023, lângă Potsdam. La întâlnire au participat membri ai partidului Alternativa pentru Germania (AfD), activişti de extremă dreapta şi alte persoane din mediul conservator.

Potrivit investigaţiei Correctiv, participanţii au discutat un plan de „remigrare” care includea expulzarea unor migranţi, solicitanţi de azil şi cetăţeni germani cu origini străine, consideraţi insuficient integraţi. Termenul „remigrare” este folosit în contexte diferite, inclusiv în dezbateri privind întoarcerea voluntară a migranţilor. În cazul reuniunii de la Potsdam, controversa a fost provocată de ideea deportărilor în masă şi de includerea unor cetăţeni germani de origine străină în discuţie. Potrivit The Guardian, dezvăluirile au declanşat proteste de amploare împotriva extremei drepte, la care au participat zeci de mii de oameni în mai multe oraşe germane. La manifestaţia din Köln din 16 ianuarie 2024 au fost prezenţi aproximativ 30.000 de participanţi, conform relatării publicaţiei.

Cazul german nu a fost un episod de violenţă stradală comparabil cu revoltele din Marea Britanie, dar a scos la iveală o altă dimensiune a radicalizării: posibilitatea ca idei de excludere etnică, promovate anterior mai ales în cercuri extremiste, să ajungă în discuţii la care participă reprezentanţi ai unui partid parlamentar. Diferenţa dintre o politică restrictivă de imigraţie şi un proiect care pune sub semnul întrebării apartenenţa unor cetăţeni la propria ţară este esenţială. În primul caz este vorba despre o opţiune de politică publică; în al doilea, despre criterii de apartenenţă care pot intra în conflict cu principiul egalităţii în faţa legii.

• Spania: violenţe antiimigraţie la Torre Pacheco

În iulie 2025, oraşul Torre Pacheco din regiunea Murcia, în sud-estul Spaniei, a devenit scena unor confruntări între grupuri locale şi persoane de origine nord-africană. Tensiunile au izbucnit după agresarea unui bărbat în vârstă, incident care a fost urmat de mobilizări antiimigraţie şi de răspândirea unor mesaje ostile pe reţelele sociale. Grupări de extremă dreapta au amplificat indignarea, iar informaţii şi imagini distribuite online au contribuit la alimentarea conflictului.

Potrivit ACLED, organizaţia care monitorizează conflictele şi evenimentele politice, în zilele următoare au avut loc atacuri asupra unor persoane cu origini migrante, distrugeri de vehicule şi confruntări între grupuri rivale. În cartierul San Antonio, unde trăieşte o comunitate importantă de imigranţi, au fost înregistrate ciocniri violente cu poliţia. ACLED a semnalat, de asemenea, că mesajele unor utilizatori de extremă dreapta şi ale unor politicieni locali şi regionali au contribuit la amplificarea tensiunilor.

• Polonia: marşuri împotriva imigraţiei în peste 80 de oraşe

La 19 iulie 2025, manifestaţii împotriva imigraţiei au avut loc în peste 80 de oraşe din Polonia, inclusiv Varşovia, Cracovia, Poznañ şi Wroc³aw. Potrivit Associated Press, protestele au fost organizate de partidul naţionalist Confederaţia Libertate şi Independenţă, iar participanţii au cerut închiderea frontierelor cu Lituania, Ucraina, Belarus şi Slovacia. În mai multe locuri au avut loc şi contramanifestaţii.

Mobilizarea s-a produs într-un climat politic tensionat, în care imigraţia şi securitatea frontierelor deveniseră teme centrale ale dezbaterii publice. Potrivit ACLED, o serie de incidente criminale în care erau implicaţi suspecţi cu origini în afara Poloniei au alimentat protestele antiimigraţie din vara acelui an.

Nu orice manifestaţie împotriva imigraţiei este rasistă sau extremistă. Cererile privind controlul frontierelor, aplicarea legii şi capacitatea statului de a integra noii veniţi fac parte din dezbaterea democratică. Problema apare atunci când discursul despre politici publice se transformă în ostilitate faţă de oameni pe baza originii lor sau când incidente individuale sunt folosite pentru a justifica stigmatizarea colectivă. În Polonia, amploarea geografică a manifestaţiilor a arătat că tema imigraţiei poate mobiliza rapid segmente importante ale populaţiei.

• Franţa: ameninţări şi intimidări împotriva aleşilor care sprijină refugiaţii

În Franţa, ostilitatea faţă de migranţi s-a manifestat şi prin intimidarea unor aleşi locali care au susţinut proiecte de găzduire a refugiaţilor. În februarie 2024, Associated Press relata cazul primarului din Saint-Brevin-les-Pins, care a demisionat după luni de ameninţări legate de planul de relocare a unui centru pentru refugiaţi în apropierea unei şcoli. Casa şi două automobile ale acestuia fuseseră incendiate. În localitatea Callac, un alt primar a renunţat la un proiect de găzduire a unor familii de refugiaţi, după ce a fost ţinta unor ameninţări şi a unei campanii de intimidare. Potrivit AP, printre cei care s-au opus proiectului se aflau activişti de extremă dreapta, inclusiv persoane asociate formaţiunii Reconquête.

Aceste cazuri arată că presiunea xenofobă nu vizează exclusiv persoanele care migrează. Ea poate ajunge şi la reprezentanţii administraţiei locale, la organizaţiile umanitare sau la cetăţenii care susţin proiecte de integrare.

Când ameninţările şi violenţa determină un ales să renunţe la un proiect sau să părăsească localitatea, efectul depăşeşte prejudiciul personal. Este afectată capacitatea instituţiilor de a lua decizii în condiţii de siguranţă, fără ca presiunea unor grupuri radicale să înlocuiască dezbaterea publică.

• Fotbalul, teren de recrutare pentru grupările radicale

În unele ţări europene, grupările ultras au devenit un punct de întâlnire pentru naţionalism radical, rasism şi, în anumite cazuri, extremism violent. Acest lucru nu înseamnă că fenomenul ultras, în ansamblul său, este extremist. Majoritatea suporterilor îşi susţin echipele fără să participe la asemenea manifestări.

O investigaţie Reuters publicată în decembrie 2024, referitoare la grupările de suporteri ale cluburilor Inter Milano şi AC Milan, a descris legăturile investigate de procurori între lideri ai unor grupări ultras, criminalitatea organizată şi cercuri neofasciste. Ancheta a vizat, între altele, presupuse activităţi ilegale în jurul stadionului San Siro, precum revânzarea de bilete şi extorcarea.

Reuters a relatat şi că autorităţile italiene erau preocupate de suprapunerea dintre unele grupări de suporteri şi reţele neo-naziste sau de extremă dreapta.

În cazul de la Split, simbolurile naziste şi mesajele antisemite au fost aduse direct în stradă, înaintea unui meci internaţional. În alte situaţii, grupările radicale pot utiliza infrastructura şi solidaritatea dintre suporteri pentru a-şi consolida influenţa. Stadioanele şi deplasările organizate oferă vizibilitate, capacitate de mobilizare şi o identitate colectivă puternică. Tocmai de aceea, organizaţiile sportive şi autorităţile sunt chemate să trateze rasismul şi glorificarea fascismului ca probleme distincte de rivalitatea obişnuită dintre echipe.

• Gesturi simbolice şi violenţa directă

Episoadele din Croaţia, Italia, Marea Britanie, Germania, Spania, Polonia şi Franţa nu sunt identice. Unele au implicat violenţă fizică, incendieri şi atacuri asupra unor persoane; altele au constat în glorificarea publică a fascismului sau în promovarea unor proiecte de excludere etnică. În fiecare caz, contextul şi responsabilitatea trebuie stabilite pe baza faptelor documentate.

Există însă câteva elemente comune: folosirea identităţii naţionale pentru a delimita cine ar aparţine legitim unei comunităţi, transformarea migranţilor sau a minorităţilor în ţapi ispăşitori şi recursul la simboluri istorice ale autoritarismului şi persecuţiei. În plus, reţelele sociale pot accelera trecerea de la mesaj la mobilizare.

Naţionalismul, conservatorismul şi criticile la adresa imigraţiei nu sunt, prin definiţie, sinonime cu fascismul sau rasismul. Într-o democraţie, cetăţenii pot dezbate controlul frontierelor, integrarea, securitatea şi politicile sociale fără să fie acuzaţi automat de extremism. Diferenţa se vede în conţinutul şi consecinţele acţiunilor. Când adversarul politic este transformat într-un duşman etnic, când evreii sunt asociaţi cu Auschwitz în scandări de stadion, când o comunitate întreagă este atacată pentru fapta unui individ sau când simbolurile unei dictaturi sunt glorificate colectiv, nu mai este vorba doar despre o opţiune politică. Europa are instituţii, legi şi mecanisme judiciare concepute pentru a proteja drepturile fundamentale. Eficienţa lor depinde însă de aplicarea consecventă a normelor, de investigarea faptelor şi de refuzul de a trata intimidarea rasistă drept o simplă manifestare de temperament colectiv. Testul pentru societăţile europene este dacă asemenea gesturi rămân izolate şi sancţionate sau ajung să fie tolerate, imitate şi transformate în instrumente de presiune politică.