Eurostat: Costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 1,8% în România în trimestrul doi din 2026

T.B.
Miscellanea / 16 septembrie, 12:42

Sursă foto: Wikimedia Commons

Sursă foto: Wikimedia Commons

Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie a crescut cu 3,1% în zona euro şi cu 3,2% în UE, în trimestrul al doilea al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, însă în rândul statelor membre cea mai modestă creştere a fost înregistrată în România (1,8%), potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori, potrivit Eurostat. Datele Eurostat arată că, în România, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 1,8% în trimestrul al doilea, cea mai mică din UE, iar costurile indirecte (non-salariale) au înregistrat un avans anual de 1,9%, potrivit Eurostat.

Avansul modest al costurilor cu forţa de muncă în România se explică printr-o scădere cu 3% a costului orar al forţei de muncă în sectorul de non-business, aceasta fiind cea mai puternică scădere din blocul comunitar, potrivit Eurostat.

Pe sectoare ale economiei, în România costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 5,7% în construcţii, cu 3,6% în industrie şi cu 2,8% în sectorul serviciilor, arată datele Eurostat.

Potrivit cifrelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică, costul orar al forţei de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o creştere de 1,8% în trimestrul II din 2026, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, iar faţă de trimestrul anterior a fost mai mic cu 0,32%, potrivit INS.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităţilor economice, potrivit INS.

Cele mai semnificative creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în construcţii (5,71%), industria extractivă (5,63%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (5,33%), hoteluri şi restaurante (4,99%), industria prelucrătoare (4,07%), respectiv în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (4,03%), potrivit INS.

Comparativ cu trimestrul II din anul trecut, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a scăzut cel mai mult în administraţie publică (-5,79%), respectiv în învăţământ (-4,70%), potrivit INS.

Faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor directe (salariale) cu forţa de muncă a crescut în trimestrul II din 2026 cu 1,79%, iar componenta cheltuielilor indirecte (non-salariale) cu 1,90%, potrivit INS.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb