Eurostat: Preţurile combustibililor pentru transportul personal au crescut în luna mai în toate ţările UE

S.B.
Internaţional / 22 iunie, 18:19

Eurostat: Preţurile combustibililor pentru transportul personal au crescut în luna mai în toate ţările UE

Eurostat anunţă, luni, că preţurile combustibililor pentru transportul personal au crescut în luna mai în toate ţările UE, media fiind +20,7% în mai faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit news.ro.

În Bulgaria, Luxemburg, Lituania şi România, preţurile au crescut cu peste 30%. Între aprilie şi mai, preţul la motorină a crescut doar în România.

”În mai 2026, preţul combustibililor şi lubrifianţilor pentru transportul personal în UE a crescut cu 20,7% faţă de mai 2025, în urma unei creşteri de 12,9% în martie 2026 şi de 20,8% în aprilie, faţă de aceleaşi luni din 2025. Până în februarie 2026, aceste preţuri erau în general în scădere atât pentru media UE, cât şi pentru majoritatea ţărilor UE”, anunţă, luni, Eurostat.

Potrivit statisticienilor europeni, comparativ cu mai 2025, preţurile combustibililor şi lubrifianţilor au crescut în toate ţările UE în mai 2026, iar 4 dintre acestea au înregistrat creşteri de peste 30%: Bulgaria (+33,9%), Luxemburg (+32,2%), Lituania (+30,8%) şi România (+30,4%).

Cea mai mică creştere a fost înregistrată în Ungaria (+3,5%), iar creşterile în restul ţărilor au variat de la +12,7% în Polonia la +29,2% în Franţa.

Preţurile motorinei au scăzut, în timp ce cele ale benzinei au crescut uşor faţă de aprilie

Analizând preţurile motorinei şi ale benzinei în UE, în mai 2026 acestea au crescut cu 29,0 % în cazul motorinei şi cu 16,2 % în cazul benzinei, comparativ cu mai 2025. În aprilie 2026, preţurile motorinei au crescut cu 33,7 %, iar cele ale benzinei cu 13,6 %.

”Cu toate acestea, pe o bază lunară, consumatorii din UE au înregistrat o scădere a preţurilor motorinei cu 5,8 %, în timp ce preţurile benzinei au crescut din nou, chiar dacă doar cu 0,8 % faţă de aprilie 2026. În aprilie 2026, preţul motorinei a crescut cu 7,9 %, iar cel al benzinei cu 2,4 % faţă de martie 2026”, a transmis Eurostat.

În aprilie 2026, preţurile motorinei au crescut cu 33,7%, iar cele ale benzinei cu 13,6%.

Între aprilie şi mai 2026, preţurile motorinei au crescut doar în România (+1,6%) şi au scăzut în restul ţărilor UE.

Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Germania (-11,9%), Grecia (-8,5%), Estonia (-8,4%) şi Irlanda (-8,1%), în timp ce cele mai mici au fost înregistrate în Bulgaria (-0,7%), Ungaria (-0,9%) şi Cipru (-1,5%).

În ceea ce priveşte preţurile la benzină, 23 de ţări ale UE au înregistrat creşteri între aprilie şi mai 2026, variind de la +6,9% în Italia la +0,1% în Croaţia şi Ungaria.

Pe de altă parte, Germania (-5,6%), Irlanda (-2,0%) şi Suedia (-0,7%) au înregistrat scăderi în luna mai faţă de luna precedentă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
aages.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2386
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6624
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0478
Gram de aur (XAU)Gram de aur618.2179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb