Executivi ai UniCredit şi Intesa, investigaţi în legătură cu falimentul Alitalia

Ziarul BURSA #Internaţional /

Executivi ai UniCredit şi Intesa, investigaţi în legătură cu falimentul Alitalia

Directorul general al UniCredit, cea mai mare bancă din Italia, şi vicepreşedintele Intesa Sanpaolo, a doua mare bancă din ţară, se numără printre cele 21 de persoane investigate de procuratură într-o anchetă referitoare la falimentul operatorului de transport aerian Alitalia, arată un document trimis persoanelor vizate şi avocaţilor acestora, transmite Reuters, conform news.ro.

Documentul arată că investigaţia se referă la perioada 1 ianuarie 2015 - 2 mai 2017, în care Alitalia a solicitat să fie plasată în administrare specială pentru a doua oară în mai puţin de 10 ani.

Şeful UniCredit, Jean Pierre Mustier , şi vicepreşedintele Intesa Sanpaolo, Paolo Colombo, făceau parte din consiliul de administraţie al Alitalia, în perioada respectivă. Celelalte persoane investigate de procurorii din oraşul Civitavecchia, de lângă Roma, includ foşti directori ai Alitalia şi alţi membri ai consiliului de administraţie.

Documentul afirmă că procurorii au cercetat dacă cei investigaţi au comis fraudă aprobând declaraţii financiare care nu reflectau soliditatea reală a companiei.

La finalizarea unei investigaţii, procurorii din Italia publică un document oficial care rezumă elementele principale ale cercetării, iar de obicei următorul pas este solicitarea trimiterii în judecată.

UniCredit şi Intesa Sanpaolo au refuzat să comenteze. Avocaţii lui Mustier şi Colombo nu au fost disponibili pentru comentarii.

Administratorii care conduc Alitalia au avertizat că operatorul aerian riscă să fie lichidat dacă guvernul nu va reuşi să conceapă un plan de salvare.

Potrivit calculelor analiştilor, contribuabilii italieni au cheltuit peste 9 miliarde de euro pentru susţinerea Alitalia, care a mai trecut prin două planuri de salvare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS