EximBank colaborează cu Uniunea Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale pentru susţinerea exportatorilor

F. A.
Comunicate de presă / 8 decembrie 2011

EximBank a iniţiat un proiect de colaborare cu Uniunea Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale din România (UCCIBR) al cărui scop este facilitarea accesului societăţilor comerciale româneşti pe pieţe externe non-UE, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.

"Dată fiind conjunctura economică actuală, ne-am propus să creştem implicarea noastră în facilitarea accesului exportatorilor români pe pieţe externe, altele decât cele europene. Criza economică a demonstrat că dependenţa de piaţa europeană în comerţul internaţional poate avea consecinţe mai puţin benefice atunci când se produc turbulenţe. De aceea, credem că toate eforturile trebuie concentrate pe diversificarea portofoliului de clienţi externi prin identificarea unor parteneri comerciali din afara Uniunii Europene", a spus Ionuţ Costea, preşedintele EximBank.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb