Facilităţile la plata datoriilor cluburilor de fotbal - imorale

Sprijinul şi stimularea sportului de performanţă, invocate de deputaţii care au iniţiat măsuri de înlesnire fiscală pentru cluburile de fotbal, nu consistă în ştergeri de datorii sau în reeşalonări. Fotbalul este o afacere de bani mulţi, unde numai tranzacţiile cu jucători implică sume de ordinul a zeci de milioane de euro. Publicitatea pe stadioane, drepturile de televizare ale meciurilor, premiile competiţiilor, gadget-urile, participarea vedetelor în sporturi şi clipuri publicitare, completează această piaţă cu alte sute de milioane de euro.

Este ridicol că, un club campion în competiţii naţionale şi internaţionale, capabil să cumpere jucători străini, care vinde jucători în străinătate pe bani buni, da, este ridicol să afirme că-i este greu să-şi plătească taxele. Şi este imoral că unii deputaţi le cîntă în strună, "îngrijoraţi" de soarta fotbalului, dar complet nepăsători faţă de afacerile de zi cu zi - cele care produc lapte, pîine, haine, căldură, locuinţe.

Care ar putea fi argumentele facilităţilor fiscale nu pentru cluburi, ci pentru fotbaliştii profesionişti?

Că ei îşi pot exersa profesia un număr mai limitat de ani - poate cinci, poate zece ani: că, ulterior ieşirii din sport nu mai cîştigă nimic, să zicem. Şi că, de aceea, sumele cîştigate în anii de vîrf de formă sportivă ar trebui întinse pe restul vieţii şi abia după aceea să fie taxate. De acord, asta ar fi funcţionat la un impozit progresiv. Dar noi plătim cu toţii o cotă unică de 16%. Deci, 16% ar plăti şi acum, dar şi peste o sută de ani, dacă le-ar da Dumnezeu atîţia ani de viaţă.