FADERE cere demiterea funcţionarilor implicaţi în scandalul ICR Paris

Valentin Busuioc
Politică / 9 februarie 2015

FADERE (Federaţia asociaţiilor de români din Europa) cere ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, demiterea personalului din Institutul Cultural Român (ICR) implicat în "corespondenţa ruşinoasă" de la Paris, când a fost dat publicităţii un document jignitor pentru invitaţii la vizita preşedintelui Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

De asemenea, FADERE solicită demisia personalului din Ambasada României de la Paris care a primit acest document şi "s-a complăcut" în caracterizarile celor de la ICR fără să reclame acest lucru la Bucureşti.

Săptamâna trecută, unul dintre invitaţii la întâlnirea de mâine a comunităţii româneşti cu preşedintele Klaus Iohannis a primit un document în care conducerea ICR transmitea Ambasadei României pretenţiile românilor din Paris, "numindu-i «scârboşi», «milogi», «indezirabili»", relatează FADERE.

Daniel Ţecu, preşedintele Federaţiei, a declarat: "Această experienţă este o ruşine pentru România şi pentru sutele de diplomaţi români care îşi fac munca cu onoare reprezentând ţara cu cinste. Sperăm ca răspunsul Ministerului de Externe să fie imediat şi să servească de exemplu tuturor diplomaţilor care încă nu înţeleg că ei sunt acolo ca să servească România şi comunităţile româneşti din afara graniţelor".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb