FBN România a organizat primul eveniment destinat exclusiv proprietarilor de afaceri de familie

F.A.
Companii / 24 mai 2013

Family Business Network (FBN) România a organizat, în data de 21 mai, primul eveniment destinat exclusiv proprietarilor de afaceri de familie, în prezenţa fondatorilor Gabriel Marin (Omnilogic), Radu Tudor (MB Telecom), Sorin Preda (Global Vision) şi Florin Madar (Temad Co), arată un comunicat de presă.

La eveniment au participat importanţi oameni de afaceri români şi străini, fondatori sau membri ai familiilor proprietare, ca şi reprezentaţi ai European Family Businesses şi ai organizaţiilor omoloage din Germania şi Franţa.

Acesta a fost primul eveniment organizat de filiala din România a Family Business Network, urmând ca agenda acestui an să mai includă încă o astfel de întrunire în toamnă şi participări la evenimente similare ale organizaţiilor naţionale membre ale European Family Businesses sau FBN Internaţional.

Family Business Network (FBN) este o reţea internaţională care cuprinde cele mai mari familii deţinătoare de business din lume.

Pe plan mondial, International Family Business Network este prezentă în circa 56 de ţări şi reuneşte peste 5.600 de familii de top, care deţin şi controlează afaceri de succes în Europa, America de Nord, Asia-Pacific şi America Latină.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6131
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1399
Gram de aur (XAU)Gram de aur672.2462

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb