FEN îl ameninţă pe Bogdan Olteanu

F.A.
Macroeconomie / 27 octombrie 2008

Federaţia Educaţiei Naţionale a trimis o scrisoare către preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, prin care solicită trimiterea în regim de urgenţă spre publicare în Monitorul Oficial legea de aprobare a ordonanţei guvernului 15/2008, privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ.

,,Menţionăm că orice întârziere aduce prejudicii majore întregului personal didactic, care trebuie să primească salariul pentru luna octombrie şi care nu poate fi calculat conform grilei actuale de salarizare. Orice amânare a transmiterii legii spre Monitorul Oficial se încadrează în politica guvernului PNL de încălcare sistematică a legilor şi de sfidare a instituţiilor fundamentale ale statului de drept. Vă reamintim, domnule preşedinte, că această lege a fost aprobată în unanimitate de deputaţi, inclusiv de deputaţii PNL, avizată favorabil de Curtea Constituţională şi promulgată de şeful statului. Vă facem cunoscut că, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, printre care se numără şi aceea de transmitere spre publicare a legilor, constituie infracţiune şi se pedepseşte în conformitate cu Codul Penal. Vă somăm să renunţaţi măcar acum la practicile de tergiversare cu care ne-a obişnuit Guvernul PNL şi să vă îndepliniţi îndatoririle de serviciu", se afirmă în scrisoarea FEN trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor şi semnată de liderul sindical Cătălin Croitoru.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb