Fenechiu afirmă că Mircea Abrudean rămâne preşedintele Senatului

S.C.
Politică / 21 octombrie, 17:00

Sursă foto: Wikipedia/Daniel Fenechiu

Sursă foto: Wikipedia/Daniel Fenechiu

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, îşi va păstra funcţia după trecerea PNL în opoziţie, a declarat miercuri liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, acesta a subliniat că Abrudean a fost ales de senatori, nu numit politic, iar până în prezent nimeni nu a solicitat preluarea postului, transmite Agerpres.

„Domnul Abrudean n-a fost numit politic, domnul Abrudean a fost ales de senatori, în baza unei înţelegeri politice, care nu a fost denunţată de nimeni. A solicitat cineva demisia domnului Abrudean? Aţi auzit pe cineva să spună treaba asta? Există în momentul ăsta în Senatul României o persoană mai potrivită decât domnul Abrudean să ocupe acest post? Nu ştiu, n-am auzit pe nimeni. Deci, atâta vreme cât n-am văzut ca cineva să revendice postul lui Abrudean, care eu cred că a fost unul dintre cei mai buni preşedinţi ai Senatului, atât în echilibru, cât şi prin prestanţă, cred că ar fi o inepţie să fie înlocuit”, a afirmat Fenechiu la Senat, întrebat dacă Mircea Abrudean va rămâne în funcţie, conform sursei.

Întrebat dacă se aşteaptă ca PSD să solicite, la un moment dat, demisia lui Abrudean din funcţia de preşedinte al Senatului, liderul senatorilor PNL a răspuns negativ, potrivit agenţiei de presă.

„Sincer, nu mă aştept, pentru că eu cred că, în contextul în care ai un Guvern minoritar şi în contextul în care vrei să faci o colaborare cu Partidul Naţional Liberal, trebuie să ţii cont de anumite aspecte, inclusiv instituţionale şi organizatorice. Pe de altă parte, aţi văzut activitatea lui Abrudean, e un personaj neconflictual, este tot timpul parte a soluţiei şi un om care stă de vorbă cu toată lumea şi caută soluţii. Deci, personal, n-am de unde să ştiu cum gândesc cei din PSD, dar, din informaţiile care le am, nu se pune această problemă”, a declarat Daniel Fenechiu, conform Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. o sa se solicite pentru ca e prost de pica.si ardelan pe desupra

    si de vreo 5 luni am deveniti fff rasisti cu ardelenii mai ales aia prosti si escroci.

    ii dam la unguri ca le place acolo 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb