Fenechiu: "Podul Calafat-Vidin va fi operat de o societate mixtă româno-bulgară"

F.A.
Politică / 28 mai 2013

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, secretarul de stat Cristian Ghibu şi specialişti ai tuturor structurilor responsabile, au verificat astăzi stadiul lucrărilor la Podul mixt (rutier-feroviar) Calafat-Vidin, arată un comunicat de presă.

"Podul Calafat-Vidin va fi operat de o societate mixtă româno-bulgară care va fi înfiinţată până pe 14 iunie, când va avea loc inaugurarea acestui obiectiv. Lucrările sunt aproape finalizate, mai există câteva detalii tehnice care vor fi gata în perioada imediat următoare, şi aici mă refer la lucrările care se execută la catenară (firul de alimentare cu energie electrică pentru circulaţia feroviară), fiind o diferenţa de nivel de doar 10 cm între catenara dintre România şi Bulgaria, pe care o vom pierde pe o distanţă de o sută de metri. De asemenea, am fost asigurat că până pe 9 iunie a.c. vor fi montate şi cabinele pentru personalul Poliţiei de Frontieră, atât pentru partea română, cât şi pentru partea bulgară. Deşi iniţial, în speranţa aderării României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, nu mai erau necesare aceste cabine, constructorul a dat asigurări că vor fi funcţionale înainte de data inaugurării, mai exact pe 9 iunie", a declarat Relu Fenechiu, ministru Transporturilor.

În ceea ce priveşte taxa percepută pentru traversarea podului, domnia-sa a declarat că taxa va fi de 6 euro.

Ministrul român al Transporturilor a mai spus, de asemenea, că i-au fost semnalate unele probleme legate de calitatea infrastructurii feroviare, dar mai ales rutiere, motiv pentru care doreşte ca, împreună cu reprezentanţii CNADNR şi ai firmei constructoare, să ia toate măsurile astfel încât acestea să fie remediate până la inaugurare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb