Fermierii greci au blocat aeroporturi, drumuri şi puncte de trecere a frontierei, în cadrul unor proteste naţionale generate de întârzierile la plata subvenţiilor, potrivit Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
Mii de camioane şi tractoare au fost folosite în peste 20 de acţiuni de blocare în întreaga ţară, iar tensiunile au escaladat în insula Creta, unde manifestanţii au pătruns pe pista aeroportului Heraklion, obligând autorităţile să suspende traficul aerian. Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene. În apropierea aeroportului Chania, protestatarii au distrus vehicule ale poliţiei cu bâte şi pietre, iar oficialii au anunţat că persoanele implicate vor fi inculpate.
Nemulţumirea fermierilor este alimentată de un deficit de aproximativ 600 de milioane de euro în plăţile europene şi naţionale, întârziate în urma unui scandal de corupţie privind falsificarea documentelor de proprietate, în care ar fi fost implicaţi atât agricultori, cât şi funcţionari publici. Auditurile declanşate ulterior au blocat fluxul financiar, exact în momentul în care sectorul agricol este afectat suplimentar de o epidemie de variolă ovină, ce a impus sacrificarea masivă a animalelor.
„Nu avem ajutor. Oameni fără legătură cu agricultura au încasat sume uriaşe”, a declarat un protestatar din Lesbos, care a cerut sancţionarea celor vinovaţi.
Premierul Kyriakos Mitsotakis a cerut încetarea blocajelor şi a afirmat că Guvernul este deschis dialogului, recunoscând totodată întârzierile. Executivul s-a angajat să distribuie fermierilor 3,7 miliarde de euro în acest an.
Protestele continuă însă. Punctele de frontieră Promachonas (cu Bulgaria) şi Kipi (cu Turcia) au fost blocate parţial, fiind permise doar autoturismele şi camioanele cu mărfuri sensibile. Blocaje rutiere au apărut şi în sud-vestul şi centrul ţării, iar fermierii anunţă că vor opri săptămâna aceasta activitatea în portul Volos. În portul Mytilene, accesul este deja restricţionat de sute de manifestanţi.





























































Opinia Cititorului