Firmele trebuie să înscrie date în REVISAL până la 15 decembrie

Ziarul BURSA #Politică / 3 noiembrie 2011

Guvernul a prelungit termenul până la care firmele pot înscrie sau actualiza datele în Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor (REVISAL), stabilind ca operaţiunea să poată fi efectuată până la 15 decembrie 2011. Termenul de înscriere în REVISAL a expirat la 1 noiembrie 2011.

Prelungirea termenului a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, prin hotărâre, în condiţiile în care, până la sfârşitul lunii octombrie, au transmis date pentru înscrierea în REVISAL doar 71% dintre angajatori. Dintre aceştia, 77% au transmis informaţiile on-line, iar 23% au depus formularele la ghişee.

Executivul precizează că actul normativ clarifică elementele privind drepturile salariale care se completează în registrul de evidenţă a salariaţilor, respectiv salariul de bază lunar brut şi sporurile aşa cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă.

Săptămâna trecută, programul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti a fost prelungit şi în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru ca toţi agenţii economici să poată depune aplicaţiile REVISAL până la expirarea termenului limită de 31 octombrie, aceeaşi măsură fiind dispusă şi în celelalte inspectorate din ţară.

Programul a fost prelungit cu argumentul că un număr mare de agenţi economici şi-au manifestat intenţia de a depune aceste aplicaţii în ultima zi lucrătoare.

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9184
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7383
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6933
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.3958

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro