Florin Barbu: ”România consideră esenţială constituirea unui fond dedicat producătorilor agricoli din UE”

S.B.
Politică / 15 iulie, 13:31

Florin Barbu: ”România consideră esenţială constituirea unui fond dedicat producătorilor agricoli din UE”

România sprijină fără rezerve conţinutul declaraţiei comune privind aspectele agricole ale modificării acordului comercial Uniunea Europeană (UE) - Ucraina şi consideră esenţială constituirea unui fond de criză dedicat producătorilor agricoli din UE, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în cadrul reuniunii Consiliul Agricultură şi Pescuit (Agrifish), informează Agerpres.

'Faptul că ne reunim în acest format şi reprezentăm sectorul agricol al ţărilor noastre ne obligă să acţionăm concret şi solidar. Nu mai este suficient să luăm notă de preocupări. Este momentul să formulăm măsuri clare pentru a proteja sectoarele noastre agricole cele mai grav afectate. Prin implicarea sa, România a demonstrat că este un vecin şi un partener strategic. Au fost făcute eforturi importante pentru facilitarea exporturilor agricole ale Uniunii, ale Ucrainei, România fiind principala poartă de ieşire', a transmis Barbu într-o postare video, publicată marţi pe propria pagină de Facebook.

În acest context, Barbu a subliniat că este obligaţia UE de a proteja şi apăra interesele fermierilor europeni.

'Avem obligaţia şi o responsabilitate mare faţă de fermierii noştri şi cei din Uniunea Europeană de a le proteja şi apăra interesele. România sprijină fără rezerve conţinutul declaraţiei comune privind aspectele agricole ale modificării acordului comercial Uniunea Europeană - Ucraina. Aşa cum am spus în precedentele intervenţii în cadrul acestui consiliu, datoria noastră este să ne protejăm fermierii, să luăm toate măsurile pentru a ne asigura că pot continua să producă şi pentru a ne asigura securitatea alimentară. Acesta este motivul pentru care suntem aici şi este obligatoriu să ne îndeplinim acest mandat în folosul fermierilor noştri', a mai spus şeful MADR.

În plus, ministrul Agriculturii consideră esenţială constituirea unui fond de criză dedicat producătorilor agricoli din UE, care să compenseze pierderile cauzate de importurile excesive din Ucraina.

'Acest fond trebuie să fie flexibil, accesibil, rapid şi adaptat impactului real din teren, mai ales în regiunile de frontieră cele mai expuse. Totodată, susţinem introducerea unei clauze de revizuire la doi ani pentru a permite o ajustare eficientă în funcţie de evoluţia pieţei. România nu cere privilegii, ci tratamente echitabile şi măsuri proporţionale cu impactul suferit. Dacă dorim ca piaţa unică să rămână funcţională, atunci trebuie să integrăm aceste măsuri de protecţie direct în acordul revizuit', a transmis în cadrul reuniunii Agrifish, ministrul român al Agriculturii.

În cadrul sesiunii publice a Consiliului, Preşedinţia daneză a prezentat programul de lucru şi principalele priorităţi pentru semestrul al doilea al anului 2025. Aceasta vizează promovarea unor politici care să contribuie la simplificarea cadrului legislativ şi la îmbunătăţirea reglementărilor în domeniul agricol şi piscicol, cu accent pe sprijinirea fermierilor, pescarilor şi producătorilor din sectorul agroalimentar.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, a participat, luni, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AGRIFISH), ce a avut loc la Bruxelles. Oficialul a fost însoţit de Dana Rebega, director general al Direcţiei Generale Dezvoltare Rurală - AM PNDR.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Plantati pomi cat mai multi , clima se schimba rapid, in unele zone inundatii in altele seceta. Si/Sau faceti ceva sa mutati norii, ploile ce au inundat Bucurestiul sau zona Praid erau foarte bune in vestul tarii, la noi e seceta e crapat pamantul , totul e ars, avem incendii ca-n Grecia.

    1. Este omul baronului Stanescu. Asta nu stie sa faca, stie doar sa se planga si sa cheltuiasca banii. Nu a realizat nimic in mandatul anterior si la fel va "performa" si in asta. Astia nu sunt facuti sa gandeasca si sa construiasca. Astia gandesc in termeni de "ce si cat imi iese?".

      Macar sa transmita mai departe il rugam.

      Ce sa transmita mai departe? Tarana grea lui verestoy atilla care a defrisat toata Transilvania?

    Stuful, cat e stuful?

    Îl mai mănâncă vacile? 

    ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3954
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4254
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8413
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.5041

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb