Florin Iordache revine în conducerea Camerei Deputaţilor

A.C.
Politică / 4 aprilie 2017

Florin Iordache

Florin Iordache

Deputatul PSD Florin Iordache a fost ales astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 211 voturi "pentru" şi 77 "împotrivă", în funcţia de vicepreşedinte al Camerei, postul rămânând vacant după numirea Rovanei Plumb în funcţia de ministru delegat al Fondurilor Europene.

Votul a fost secret, cu bile.

Secretarul Camerei Deputaţilor Ioana Bran a anunţat, la finalul şedinţei Biroului Permanent de luni: "Propunere din partea grupului parlamentar PSD pentru ocuparea postului vacant de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Această funcţie a rămas vacantă ca urmare a numirii doamnei Rovana Plumb în funcţia de ministru delegat pentru Fonduri Europene. Propunerea grupului parlamentar PSD este domnul Florin Iordache. Acest punct a fost introdus pe ordinea de zi a plenului ca să intre în dezbatere, apoi la vot final".

Deputatul PSD Florin Iordache a fost propus de grupul parlamentar al social-democraţilor pentru ocuparea postului de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a anunţat ieri secretarul Camerei Ioana Bran, la finalul Biroului Permanent.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb