Florin Manole a primit aviz favorabil pentru Ministerul Muncii

A.M.
Politică / 20 octombrie, 13:21

Sursa foto: Facebook/ Florin Manole

Sursa foto: Facebook/ Florin Manole

Ministrul propus pentru Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate din Parlament, transmite agenţia Agerpres.

În urma audierilor din comisiile parlamentare reunite, s-au înregistrat 52 de voturi favorabile, 26 împotrivă şi trei abţineri.

Florin Manole a prezentat o poziţie de principiu referitoare la importanţa dialogului social şi la rolul consultării partenerilor sociali în iniţiativele legislative, precum şi în etapele de concepere şi aplicare a programelor gestionate de minister:

„Mi se pare că este extrem de important ca cei care sunt implicaţi în diferite domenii ale vieţii sociale sau economice, indiferent că vorbim de bugetari, de oameni care lucrează în mediul privat sau de antreprenori, cred că ei trebuie să fie nişte parteneri trataţi onest, corect şi cu respect, asta însemnând nu doar să îi asculţi, ci şi să ţii cont şi să integrezi dintre opiniile lor. Am avut o experienţă, din păcate, proastă la Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă, unde un proiect foarte mare, un proiect în beneficiul tinerilor în căutarea primului loc de muncă, un proiect despre care am crezut şi pentru care am pledat să fie implementat împreună cu partenerii sociali. Acest proiect a avut din partea conducerii ANOFM decizia greşită, cred eu, de a exclude partenerii sociali din lucrul în acest proiect, din a fi parteneri în acest proiect, în condiţiile în care cred că nimeni nu este mai potrivit decât sindicatele şi patronatele de a modula implementarea unui proiect care se referă chiar la angajare şi la economie, la tineri şi la toate beneficiile pe care, în mod normal, piaţa muncii, dar şi societatea în general le-ar avea dintr-un astfel de proiect”, a afirmat ministrul propus, conchide sursa citată.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Este ceva fishy aici. Guvernul este ca si votat dar BVB ramane in jur de 0.6. Cand cadeau celelalte si ramanea guvernul Bolojan, crestea cu 2-3%. O fi neincrederea in acest guvern PSD?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Vali, bancherul, ai vreun comentariu?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Dupa un zbor cu ch arter din nou ministru, se rade in fata alegatorilor.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb