Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, referindu-se la afirmaţia premierului privind necesitatea reducerii cu 10 la sută a cheltuielilor în ministere, că nu va da pe nimeni afară din ministerul pe care îl conduce şi că va face economii ”în măsura posibilităţilor, informează news.ro.
Florin Manole a afirmat, sâmbătă seară, la Antena 3, că este ministrul Muncii, nu ”al concedierilor sau al tăierilor”, el adăugând că orice funcţionar care face un serviciu public astăzi trebuie să rămână să facă acel serviciu public.
El a precizat că în Ministerul Muncii există deficit de personal în multe zone, dând ca exemplu Casele de Pensii.
”Avem deficienţe, deficit de personal în multe zone. Am fost în ultimele zile în Maramureş, în Zalău, în Alba, în Sibiu. Sunt Case de Pensii care nu au numărul de angajaţi pe care ar trebui să-l aibă de ani de zile şi care lucrează cu oameni care compensează absenţa colegilor lor. În primul şi în primul rând, nu am nevoie să facă nimeni ordine în Ministerul Muncii. La nivelul aparatului central din minister, comparat cu ianuarie 2025, avem cu 6,7 la sută mai puţine cheltuieli salariale. N-am dat niciun om afară, nu voi da niciun om afară. Voi continua să fac economii în măsura posibilităţilor”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole.
Întrebat prin ce metode a reuşit reducerea cheltuielilor, ministrul Florin Manole a explicat că unde au existat funcţionari care s-au pensionat au fost aduşi debutanţi cu salarii mai mici, dar au fost cazuri când persoanele pensionate nu au mai fost înlocuite.
”Sigur că asta nu se va putea la nesfârşit. Reducerea sporurilor a fost o altă măsură prin care s-au redus nişte cheltuieri”, a spus Florin Manole.




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2025, 21:52)
nimeni din gașca psd nu pleaca !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.11.2025, 22:22)
Bravo, domnule ministru! Romanii trebuie sa inteleaga ca PSD tine cu tara, cu oamenii muncitori si cinstiti,
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 00:02)
PSD Putori Securiste De-a binelea
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 00:20)
E multe de construit si reparat in tara. Daca nu era PSD, era si mai multe.
Cit si-a bagat coada cozile de topor - Basescu si Elena, PNL, USR - tara s-a dus de ripa. PSD a tinut cirma dreapta. Indiferent ca s-a numit Nastase, Ponta, Crin Antonescu, Dragnea, Ciolacu, Ciuca, Grindeanu.
Singurul partid cu adevarat de dreapta e PSD.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 09:16)
Domnule ministru/ Prin dumneavoastra ma adresez intregului PSD.Atentie la OLIGOFRENII din fruntea Romaniei, care prin USR, incet dar sigur acapareaza Romania. Asistam la un fenomen foarte periculos. In vreme ce romanii de rand sunt anesteziati de scandaluri mediatice sterile iar partidele traditionale se afla in metastaza morala,inerte si ncapabile sa reactioneze,USR a devenit de facto cel mai puternic partid din Romana.Sub conducerea unui USRist , care nu este in toate doagele, adica Nicusor, cu ajutorul unui premier, care a abandonat PNL si face jocurile uSR, acest partid minuscul, detine-Presidentia, a preluat MAE(canalul suveranitatii externe) MApN (interfata NATO), Ministerul Economiei (creierul industriei), Ministerul Mediului (poarta tuturor investitiilor) MIPE )poarta de intrare a fondurilor europene), posturile publice care incet dar sigur duc Romania la prabusire economica,sociala si politica.Nu inteleg de ce PSD,asista PASIV cum USR, in frunte cu Nicusor si Bolojan acapareaza Radio si Televiziune (monopolul asupra normalitatii publice. Se pregatesc sa ia Avocatul Poporului si dau asaltul asupra Justitiei. Au confiscat si Guvernul prin Bolojan.Iata ca avem explicatia de ce Nicusor, Bolojan si USR aduc Romania in pragul colapsului,economic, social si politic. cum poate PSD, sa mai stea la aceeasi masa cu ,acesti TRADATORI, Nicusor, Bolojan,Toiu, Mosteanu,Paslaru,Drula,Ghinea, Vlad Voiculescucare niste figuri sterse si TRADATOARE de NEAM si TARA.? USR si cei doi din fruntea Romaniei, impart Puterea cu ONGuri,politico-morale,armata paralela a USR. Asa ca domnilor domnilor care conduceti PSD, lasati la o parte asazisa dragoste si bine pentru TARA si iesiti de la guvernare pana ce inca mai se poate SALVA Romania din mainile acestor TRADATORI. Altfel, sunteti partasi la DISTRUGEREA TARI.!
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 05:03)
nu da afara , mareste salariile , mareste pensiile, face lumea mai buna ca nu-l doare gura si incaseaza mii de euro proportional cu gogosile umflate.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 05:18)
ce conduci ? trena lui Grindeanu ?
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 05:29)
terchea-berchea si limba de lemn
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 05:49)
psd catastrofa politicii, incompetenta absoluta care ne-a facut datori pe generatii
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 09:32)
Poti sa-i ti pe toti si sa mai si angajezi dar fa-o pe banii tai nu pe banii contribuabililor. Atata stie psd sa simuleze ca vai doamne cat ajuta oamenii dar intotdeauna o fac pe banii altora.
10. Toți angajații tăi sunt dește
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 14:02)
Chiar așa. Statistic si nu se verifica.
Dacă ii iei cat de cât pe meserie, cred ca 10 % sunt praf.
Și chiar și așa, dacă e de făcut economie, nu se poate restructurări, eficientiza ?
Sau nu te pricepi ?
Ca privații ăștia pe salarii mici, nu ca la voi, '-se pricep .
11. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.11.2025, 18:40)
asa isi cumpara loialitatea si voturile bugetarilor. ce conteaza ca jumulesc 70% din populatie si falimenteaza Romania. ei sa-si asigure 30% din voturi atat conteaza. "A furat, dar a si facut". Arata un PSD ist care sa fi facut ceva, in afara de Grindeanu, recunosc ca e exceptia, la autostrazi. atat.
La ce te astepti de la fostul PCR, ca asa faceau si pe vremea lu ceasca, populatia jecmanita, nomenclatura trai pe vatrai. Stilul rusesc.
Singurul partid comunist care a facut ceva pentru popor si intr-adevar se vede si din fapte nu doar vorbe, e CCP ul chinez. Acolo da, trenuri curate, autostrazi, sprijin pt ptivati sa faca export, siguranta, politie pe strazi. Bun aia era si ca sa nu te apuci sa strigi jos XI, dar nu prea ai motive.
Partea proasta o vad nu ca am cazut in extremism, i-a sudat in blocuri la covid, cine are de mancare are cine moare moare, s-au imbolanavit si ei de boala capitalismului, printare de bani si cresterea costului vietii, f mult. Cu acelasi rezultat ca la noi nu se mai fac copii, familii noi.